luni, 1 noiembrie 2010

Firenze

Dupa calatoria imaginara in jurul lumii de acum cateva zile, a sosit si momentul unei calatorii for real. In Italia. Mai exact in Florenta, cu o foarte scurta escala in Pisa. In Pisa am stat foarte putin, atat cat am traversat orasul pe jos, de la aeroport catre centru. Adica catre faimosul turn si Dom. M-am invartit putin pe acolo, am facut cateva poze si m-am indreptat apoi catre gara centrala din Pisa  pentru a lua trenul catre Firenze. Aproape ca uitasem placerea de a merge pe jos si de a descoperi locuri noi, interesante si cu o incarcatura istorica imensa. Desi in Pisa nu prea ai ce vedea in afara de acea piata in care se afla turnul si domul, fiind un loc nou, ma atragea fiecare casa veche si fiecare zid mai darapanat.
Apoi a urmat prima zi in Firenze. Pe care am inceput-o in jurul pranzului cu o plimbare catre suburbia Fiesole, acolo unde se afla European University Institute.
Am continuat cu o plimbare in pas alert prin centrul istoric al Florentei. O multime de minunatii arhitectonice mi se perindau prin fata ochilor si-mi era aproape imposibil sa nu intorc capul catre fiecare cladire pe langa care treceam. Iar momentul cel mai impresionant a fost atunci cand am vazut Domul. Intr-adevar breathtaking, asa cum au spus si niste americani cu care am  "impartit" bus-ul de la EUI catre centru. Desi mai vazusem domuri (de ex. cel de la Milano, acum cativa ani, care este de-asemenea o capodopera gotica ), acesta te face sa nu-ti iei ochii de la el.
"Piatra de temelie a Domului din Florenta a fost pusa pe 8 septembrie 1296, iar bisericii i-a fost dat numele de Santa Maria del Fiore. Edificiul a fost construit peste ruinele bisericii Santa Reparata, care fusese de-a lungul timpului catedrala Florentei, dupa Baptisteriu si Biserica San Lorenzo. Lucrarile au fost intrerupte la moartea lui Arnolfo di Cambio in 1302, iar in 1331, Giotto, considerat unul dintre cei mai revolutinari artisti ai epocii, a fost insarcinat sa finalizeze proiectul titanic al noii catedrale. Dupa Giotto, care s-a occupat mai mult de construirea Clopotnitei (Campanile) din Piata Domului, de lucrari s-au ocupat mai multi arhitecti, intr-o perioada in care Europa era devastata de ciuma si de tubulente economice si politice, iar finantarea proiectului devenise o problema.
Dificultati in realizarea constructiei au fost intampinate la cupola, care exercita o greutate si forte laterale mult prea mari pe zidurile de sustinere. Cel care a reusit sa o finalizeze a fost Filippo Brunelleschi in anul 1436.
Construirea Domului din Florenta a durat 140 de ani, dar fatada actuala a aparut abia in 1887 si este opera arhitectului Emilio de Fabris"
In arhitectura Domului predomina stilul gotic, iar fatada cu ornamente bogate si viu colorata contrasteaza puternic cu interiorul auster al catedralei, in care se afla capodopere ale Vasari, Paolo Uccello si Andrea del Castagno.
Urmeaza si celelalte capodopere in post-urile ce vor veni :)

miercuri, 13 octombrie 2010

Calatorie in jurul lumii

M-am hotarat. Plec in calatorie. In jurul lumii. Din pacate, doar imaginar. Astazi, de exemplu, sunt in Londra. Ascult un post radio din Londra, am citit istoria Londrei http://en.wikipedia.org/wiki/London
si, din cand in cand, vorbesc cu accent englezesc.
Londra a ramas unul dintre orasele de pe lista mea principala de calatorii, pe care n-am reusit sa-l vad inca for real. In schimb, imaginatia mea poate merge departe si este si alimentata de internet, de poze ale cunoscutilor si de povestiri.



marți, 12 octombrie 2010

TAT 2010

Post scris la sfarsitul lui iulie dar, din motive obiective, publicat doar astazi :D


A mai trecut o editie de TAT. A 9-a. Cu bune si rele. Cu participanti multumiti sau nemultumiti. Mereu se vor gasi nemultumiti. Ca nu le convine mancarea sau locul de campare, ca RB-urile nu sunt corecte la milimetru, ca gps-urile nu functioneaza in parametri...etc. Ideea e ca in final majoritatea va veni si anul viitor. Cu exceptii pentru care absenta de anul viitor mi s-a facut cunoscuta in mod direct: criza ( prea multi bani cheltuiti pe drumul inspre Romania si inapoi acasa - oriunde ar fi aceasta casa: Belgia, Olanda, UK ), organizarea care se pare ca nu atinge standardele unora dintre ei ( nu ca la alte competitii ar fi cu mult diferita, dar probabil ca se simt mai bine daca se plang mereu de cate ceva ) .
Una peste alta, TAT-ul ramane cea mai dificila competitie de profil din Europa. Iar acest loc si l-a dobandit prin munca si voluntariatul unor oameni pasionati de ceea ce inseamna masini 4x4 si off-road.
Anul viitor este unul aniversar - a 10-a editie. Sunt sigura ca participarea va fi la fel de numeroasa si ca adevaratii pasionati de off-road nu se impiedica de micile probleme administartive de care s-au lovit pana acum. Multii prieteni ai TAT-ului vor fi primiti cu bratele deschise pentru a se aventura in frumoasele paduri si impresionantii munti Metaliferi.

vineri, 2 aprilie 2010

Inca o leapsa

Perioada infloritoare a lepselor de pe bloguri a fost toamna-iarna anul trecut. Dar pe mine acum m-au prins. Sau poate ca doar acum am gasit cateva lepse care mi se par dragute si nu foarte plictisitoare.
Iata inca una:


Sunt doar eu
As vrea sa ma intorc in timp cu 10 ani
Pastrez agenda mea si a surorii mele de cand eram adolescente
Mi-as dori sa am 25 kg mai putin
Nu-mi place sa nu fac nimic
Ma tem de conspiratii
Aud numai ce-mi convine
Imi pare rau de zilele care trec si nu se mai intorc
Imi place ENORM sa conduc ( masini / autoturisme )
Nu sunt slaba
Cant cateodata
Niciodata nu ma voi satura de calatorii
Rar.... ????
Plang destul de des in ultima vreme
Stare de confuzie: m-am nascut in epoca potrivita personalitatii mele?
Am nevoie de prieteni
Ar trebui sa ma mobilizez mai repede
As putea sa locuiesc intr-o rulota


Andreuta ur next

joi, 1 aprilie 2010

Leapsa....If I were...

Eu n-am sa transmit leapsa doar unei persoane. Sunteti toti invitati, daca va face placere. Mie mi-a placut foarte tare. Mi se pare un fel de test de personalitate.
Enjoy


If I were a month, I would be December
If I were a day of the week, I would be Friday
If I were a time of day, I would be night
If I were a animal, I would be a panther
If I were a direction, I would be… west
If I were a virtue, I would be … honesty
If I were a historical figure I would be Joana d’Arc
If I were a stone, I would be onyx
If I were a bird, I would be an eagle
If I were a planet, I would be Venus.
If I were a liquid, I would be Whiskey
If I were a flower/plant, I would be a yellow rose
If I were a kind of weather, I would be a snow day
If I were a musical instrument, I would be a guitar.
If I were an emotion, I would be happiness
If I were a sound, I would be the sound of a river
If I were an element, I would be air.
If I were a song, I would be Lady in Red
If I were a movie, I would be Godfather
If I were a tv-series, I would be Californication
If I were a fictional character, I would be Superman
If I were a food, I would be cheese
If I were a city, I would be Amsterdam
If I were a taste, I would be lemon taste
If I were a scent, I would be the scent of winter / snow
If I were a color, I would be black
If I were a word, I would be vanity
If I were a facial expression, I would be ;)
If I were a subject in school, I would be Geography
If I were a cartoon character, I would be pink panther
If I were a shape, I would be a circle
If I were a number, I would be 7
If I were a car, I would be Defender
If I were an item of clothing, I would be a pair of Diesel jeans

marți, 23 martie 2010

D-zeu isi cheama ingerii inapoi

Probabil D-zeu este f. suparat pe noi, romanii. Pentru ca de cativa ani, a chemat la El multi oameni buni si de valoare. Care ar mai fi trebuit sa stea printre noi, sa ne ajute sa trecem mai usor si cu zambetul pe buze prin aceasta lume cruda. De la actori, muzicieni, academicieni, pictori, scriitori, reporteri, pana la oameni simple si copii inocenti care n-au apucat sa se bucure inca de frumusetile acestei vieti. Toti se duc pe rand, lasand un mare gol in sufletele noastre si asa destul de sfasiate.
Gheorghe Dinica, Nicu Constantin, Ion Dolanescu, Marga Barbu, Stefan Iordache, Adrian Pintea, Ilarion Ciobanu, Florian Pittis, Colea Rautu, Gheorghe Dinica, Mihaela Tonitza Iordache, George Pruteanu,
Valeriu Lazarov, Florin Bogardo, Laura Stoica, Theodor Hristea, C-tin Ciopraga, Stefan Niculescu, Max Banus, Sabin Balasa, Monica Lovinescu, Dina Cocea, Haralamb Zinca, Virgil Candea, Serban Georgescu, Ion Nicodim, Gil Dobrica, Octavian Paler, Jeana Gheorghiu, David Ohanesian, Toni Tecuceanu.
Si probabil ca mai sunt si alti. Dar pe acestia mi i-am adus aminte acum.
Ieri, D-zeu a mai chemat la el un om pasionat de munca lui.Mile Carpenisan. Un om tanar, profesionist si neinfricat. O simpla infectie l-a doborat pe omul care a trecut prin gloante si bombe ca sa ne prezinte realitatea unui front de razboi.
Probabil ca, la fel ca si cei enumerati mai sus, era mult prea bun pentru aceasta lume.
Acum va face reportaje  intr-o lume fara razboaie, fara ura si resentimente.
D-zeu sa-l odihneasca!

marți, 16 martie 2010

Ghinion? Noroc? Sau cineva acolo sus ma iubeste. Totusi.

Ieri mi-am pierdut portofelul. Pentru prima data in viata ( excluzand furtul de acum cativa ani de la Barcelona cand m-au lasat ai nostri conationali fara acte, bani, telefoane, camera foto etc ). Nu stiu ce si cum am facut, dar am descoperit, la un moment dat, ca nu mai am portofelul la mine. Mergand inapoi pe firul evenimentelor, mi-am dat seama ca-l aveam in pantaloni, in buzunarul de la spate si mi-a iesit. N-am simtit nimic. Am vrut sa platesc lumina si m-am gandit ca n-are rost sa merg cu masina pt. ca sediul Enel este f. aproape de serviciu. Si as fi facut cu siguranta mai mult timp cu masina decat pe jos. Cand am ajuns aproape de ghiseu, am vrut sa pregatesc banii si....surpriza: ia portofelul de unde nu-i. Am iesit repede de la rand si am luat-o pe drum inapoi in speranta ca-l voi gasi - desi nu credeam ca se poate. N-am facut zece pasi si ma suna un coleg care m-a intrebat direct: " Ai actele la tine?" Eu, foarte bulversata, nu intelegeam ce vrea de la mine, despre ce acte vorbeste. "Buletin, permis ai la tine" Si zic: "Nu ma am nimic. Tocmai mi-am pierdut portofelul asa ca nu mai am nici un act. Dar de ce ma intrebi?" Si-n momentul ala mi s-a luat o mare piatra de pe inima cand mi-a spus ca l-a sunat o tanti si i-a spus ca a gasit un portofel cu actele mele si, cotrobaind dupa un nr. de tel, a dat de RCA-ul de la masina pe care era trecut si nr. colegului meu ( masina pe care o conduc acum este fosta masina de serviciu a acestui coleg ). WOW ma gandesc. Mai exista si oameni cinstiti pe lumea asta. O sun repede pe tanti care-mi spune ca ma asteapta sa vin sa-mi iau portofelul. Doamna respectiva este medic la o policlinica de pe str. Washington - despre care nici n-am stiut pana acum.. Asa ca mi-am recuperat portofelul si tot continutul lui. Nu lipsea nici macar moneda de 50 bani.  Pe drumul inapoi spre serviciu ma gandeam cat noroc pot sa am. Sau poate ca nu e doar noroc si cineva acolo sus ma vegheaza si are grija de mine cand eu sunt ametita. Saru'mana tata.

vineri, 12 martie 2010

Back home

Si am ajuns acasa. Dupa doua saptamani frumoase, de invatare, putina distractie si cateva incidente aviatice ( daca le pot spune asa ). Saptamana trecuta stiti ce am facut pentru ca v-am relatat deja, mai mult sau mai putin detaliat, aproape fiecare zi. Saptamana asta m-am simtit obosita si am evitat sa mai stau pana tarziu cu ochii in laptop. Asa ca va voi povesti pe scurt cum au decurs ultimele zile de training din Germania.
Ultimele trei zile de scoala au trecut incredibil de repede, mai repede decat as fi vrut si m-as fi asteptat. La fel cum nu m-as fi asteptat sa-mi placa atat de mult cursurile in sine. Desi am avut intotdeauna un sentiment de inferioritate fata de ceilalti, care erau familiarizati cu ce se intampla, mi-am demonstrat la sfarsit ca totusi ceva-ceva s-a legat si de mine si cele 8 zile de trainning n-au trecut ca un fum de tigara prin creierasul meu.
Si mi-am demonstrat inca o data ca, desi greutatea mea este cu mult mai mare decat cea pe care mi-as dori-o si ar trebui sa fie in concordanta perfecta cu inaltimea si varsta mea, totusi acest lucru nu ma face mai putin placuta in societate, ci doar mai complexata. Atat. M-am simtit placuta si apreciata pentru ceea ce sunt, nu pentru cum arat. M-am simtit placuta doar pentru ca rad cu pofta si-mi stralucesc ochii cand ma bucur. Am simtit de cateva ori ca sunt centrul (discutiilor) in jurul carora celorlalti graviteaza ( o data cand se discuta despre off-road ). Mi-a facut placere sa observ ca, desi n-am mai exersat demult, inca n-am uitat ce inseamna flirt. Si ca, cel mai important, n-am uitat sa rad, sa ma simt bine. Sa revin la viata de dinainte de noiembrie 2008 sau chiar la cea de dinainte de octombrie 2009.
Asa ca, dragilor, asta nu e, cu siguranta, o lectie de viata, dar este pentru mine o usa pe care am reusit sa o deschid, poate spre o viata mai linistita. Si poate e doar intrarea pe un coridor cu multe usi pe care va trebui sa le deschid pana la a ajunge la o viata multumita. Si sper din tot sufletul sa fie asa.

duminică, 7 martie 2010

Ultima zi de week-end

...a fost relaxanta. Odihna pana pe la pranz, apoi iesit cu Ashik ( este o ea ) to take lunch, plimbat putin prin piata centrala care de data asta a fost plina ochi de oameni. Cred ca au venit si de prin oraselele apropiata pentru ca nu am vazut atata lume in toata saptamana pe strazile Bretten-ului. Vor urma si niste poze, dar numai maine. Apoi, in sfarsit am mers la bowling. Doua ore si jumatate de aruncat bile in popice m-au binedispus fantastic. Deja simt febra musculara, dar gandul ca maine e posibil sa merg din nou ma face sa dau uitarii toata durerea de picioare si mana dreapta. Si vreau sa merg si ca sa-l mai vad o data pe baietelul de la receptia centrului de bowling care este un frumusel si jumatate: brunet cu ochii verzi. Nu va ganditi la nimic pervers, ca are vreo 25 ani si un metru jumate. Dar are niste ochi superbi. Si azi nu mi-am mai luat camera dupa mine ca sa pot sa-l trag in poza. Dar mai e si maine o zi. Sau poimaine.
Iar acum, pe seara, am fost din nou in restaurantul de langa hotel, unde am devenit clienta fidela - e deja a cincea oara cand merg acolo si am adus si clienti noi, asa ca maine voi cere un discount.
In alta ordine de idei, vad ca pe toti cei de pe aici ii macina dorul de tara. Mai putin pe mine. As mai sta vreo luna pe aici. Dar that's just me. You know me. Always available for long trips. Sunt singura careia ii pare rau ca peste patru zile voi fi din nou in Romania.
Oricum, voi mai veni pe aici. Voi avea timp sa ma plictisesc si de locurile astea. Sau nu.

sâmbătă, 6 martie 2010

Wochenende in Deutschland

.....continuarea n-a mai venit vineri noapte, dupa cum am zis, ci vine acum, sambata seara. Nu pentru ca as fi facut ceva interesant care nu mi-a mai lasat timp pentru scris. ci.....pur si simplu. Aseara n-am mai iesit nici la plimbare, nici la bowling. Am vizionat inca un film ( un film pe seara face sederea aici mai usoara ) si....cam atat. N-am mai iesit pentru ca afara era un vant criminal de rece, care prevestea ninsoarea frumoasa de azi. De dimineata chiar era un peisaj de poveste. Case vechi acoperite de zapada, oamnei iesiti in fata fiecarei case sa dea zapada de pe trotuar, copii iesiti la joaca....de basm. Iar in piateta de langa hotel e si o asa-zisa piata de week-end, care da si ma mult farmec acestui orasel.
Astazi de dimineata am luat primul meu mic dejun in hotel, pentru ca pana acum era foarte aglomerat in sala de mese ( si cine ma cunoaste stie ca nu pot sa mananc cand este multa lume in jur ). Am stat cam 30 min, mancand incet - ca niciodata - si uitandu-ma pe geam cum se trezeste oraselul. Am avut o dimineata foarte placuta. Si ziua ar fi putut continua asa. Dar n-a fost chiar cum m-as fi asteptat. Am fost intr-o lunga plimbare, de vreo 2 ore jumate, prin zapada, rugandu-ma de ceilalti patru insotitori ai mei sa incerce sa mearga macar putin mai repede, pentru ca mai mult stateau pe loc decat se miscau, desi se vaitau de frig. Si era de inteles ca le era frig, pentru ca nici in Quatar, nici in Peru nu prea vezi zapada. Intr-un final am ajuns la hotel si un somn de frumusete de trei ore m-a revigorat. Si parca vad ca-n seara asta adorm pe la 2-3.
So, nimc deosebit nici azi. Urmeaza un film, doua si apoi somn. Poate maine se va intampla si ceva interesant.

vineri, 5 martie 2010

Vier Tage in Deutschland

Ieri a fost foarte plicrtisitor cursul. Toata lumea era pe jumatate adormita si astepta sa se termine, dar nu pentru a merge la hotel sa se odihneasca, ci pentru ca programul spunea ca, imediat dupa curs, mergem la bowling. Asa ca fiecare statea cuminte pe locul lui, incercand sa-si tina ochii deschisi, in speranta ca ora 17.00 sa vina cat mai repede. Si a venit. Si-am plecat catre centrul de bowling. Pentru cat de mic este oraselul asta, nu m-as fi asteptat la o sala atat de mare si de faina. 10 piste impecabile, bile polisate. Totul arata foarte bine. Si, pentru ca tot m-am laudat toata ziua ca-mi place foarte tare sa joc bowling, trebuia sa fac o buna impresie. Asa ca am inceput cu 3 strike-uri, castigand primul joc cu 152 ( parca ) de puncte. Cel mai bun joc al meu de pana acum. De fapt, nu stiu daca am depasit 100 puncte vreodata. Nici nu mai conteaza ca urmatoarele doua jocuri le-am pierdut. Oricum, m-am simtit foarte bine. Iar trainerii sunt fenomenali. Zici ca-s alte persoane ( cu totul alte persoane ) in timpul liber.
Sper sa pot repeta figura cu bowling-ul si in seara asta ( daca mai am cu cine ).
Astazi am terminat cursul cu doua ore mai devreme, fiind ultima zi din aceasta parte. Unii au plecat deja catre aeroport. Altii sunt inca aici pentru cursul de saptamana viitoare. Asa ca, ma duc sa-l iau pe peruan si sa facem o plimbare prin oras.
Continuarea......mai la noapte.

miercuri, 3 martie 2010

Drei Tage in Deutschland


Mai putin spectaculoasa. Aproape nimic de povestit. Curs practic la " scoala". N-a fost chiar plictisitor, dar totusi nimic deosebit. Nici pe seara n-am mai facut nimic. Doar ca, chiar in acest moment, ma conversez in lobby cu unul dintre peruani, care s-a atasat oarecum de mine ( poate pentru ca a observat ca inteleg ce vorbeste in spaniola sau poate pentru ca, am mai observat eu, ii cam place de mine :D ). Fetelor, nu sariti in sus ca nu se intampla nimic. Doar ca imi face placere sa imi aduc aminte ce inseamna flirt. Mai ales ca se intampla bilingv, simultan in engleza si spaniola.
Si inca ceva: in seara asta am prins o ora de lumina (am terminat cursul cu ora mai devreme ) si am facut cateva poze. Enjoy Bretten


marți, 2 martie 2010

Den zweiten Tag in Deutschland

Trezit ora 7 cu durere infioratoare de cap. Adormit din nou. Trezit la ora 8. Ma gandeam de dimineata ca nu voi fi o companie foarte placuta pentru cei din jur. Dar cu toata durerea de cap am reusit sa ma binedispun si pe mine si pe ceilalti. Bineinteles ca principalul punct de atractie au ramas tot japonezii, care sunt extrem de simpatici. In aceasta seara am iesit cu totii la restaurant si m-am trezit ghicindu-le in palma barbatilor. :)))) That was very funny. And everybody enjoy it. Georgi, tu trebuia sa fii pe aici.
Durerea de cap mi-a trecut acum, dupa doua pastile de Nurofen. Sper sa-mi fi trecut de tot.

By the way...incerc inca sa invat spaniola si japoneza. Direct de la sursa: de la peruani si de la japonezi. Unul dintre peruani deja imi vorbeste numai in spaniola si, culmea, il inteleg. Cu japonezii e un pic ( dar doar un pic) mai greu.

Asa ca

Adios

おやすみなさい

PS N-am facut inca nici o poza, dar maine plec cu camera de gat.

luni, 1 martie 2010

Ersten Tag in Deutschland

Prima zi in Germania. Foarte obositoare, dar si incitanta. Obositoare deoarece am ajuns la destinatie cu o intarziere de 6 ore, din cauza asa numitei "storm" care s-a abatut asupra Germaniei. Am plecat din bucuresti cu aproape 3 ore intarziere. Si deoarece mi s-a facut extrem de rau in primul avion, de la Bucuresti la Frankfurt ( turbulente puternice, presiunea care pe mine ma afecteaza mereu cand merg cu avionul, dar acum a depasit orice limite ...am avut niste dureri ingrozitoare de cap, aveam impresia ca-mi explodeaza capul si ca nu mai aterizam o data ), mai ca imi doream sa nu mai prind nici un avion si sa ma trimita Lufthansa cu taxiul pana la destinatia finala. Ceea ce nu s-a intamplat. Mai exista un avion de la Frannkfurt la Stuttgart la ora 10 pm ( neanulat ) pentru care am primit un bilet fara loc, fiind in postura de "waiting list". Surpriza sau nu si acest avion a plecat cu o intarziere de o ora si ceva, in care conditii pe la ora 12.15 am, 01.03.2010, ma aflam in fata aeroportului Suttgart, terminalul 1, Sosiri uitandu-ma in stanga si in dreapta, pierduta oarecum in spatiu si timp. Nu stiu de unde a aparut un nene intr-un fel de uniforma spre care m-a indreptat instant cu intrebarea ( stupida pentru el dupa cum mi-a dat seama dupa priviri ): Daca iau un taxi, ma duce la orice destinatie sau doar in Stuttgart? Si din cateva vorbe am descoperit ca el lucreaza in aeroport la biroul de "Taxi & Bus". Asa ca am mai astepta vreo 15 min, timp in care mi-a chemat un taxi si a si venit, m-am imbarcat si cam in 30 min am ajuns la hotel, in Bretten. Pana la urma n-am descoperit cati km sunt exact de la Stuttgart la Bretten, ideea e ca nenea taximetristul a mers ca vantul si ca gandul, adica avea 120km/h dupa ce frana inaintea unei curbe de 100 grade. Cu toate astea, in momentul in care a intrat in localitate, a redus imediat la 50km/h. Si, in sfarsit, pe la 1.30 am eram in camera de hotel, cu capul explodand, de-abia respirand ( am uitat sa mentioney ca am si racit inainte cu doua zile de plecare ). Am adormit cu greu si cand a sunat ceasul la 7 dimineata imi venea sa-l arunc in primul perete.

Am plecat apoi, pe la 8 jumate,catre sediul Richard Wolf, aflat la 15 min de mers cu masina de hotelul unde sunt cazata. Ei, si de aici incepe distractia. Colegi de curs imi sunt: 3indieni(unul reprezentand o firma din India, altul una din Kuweit si o tipa care vinde pentru o firma din Quatar ), 3 din Africa de Sud ( o tipa si doi tipi ), 3 din Japonia ( tot o tipa si doi tipi ) si un tinerel din Kazakstan ( care nu stie engleza deloc, dar - spre mirarea tuturor - stie germana ). Iar mai pe dupa-amiaza au aparut si 2 peruani. O diversitate culturala foarte simpatica si colorata. Si pste toata aceasta adunatura de natii, trainerul neamt, cu un nume alambicat, dar totusi destul de usor de pronuntat - Uwe Spitzmuller. Mda...inca nu m-am obisnuit cu multitudinea de accente, ma vad nevoita sa pronunt destul de des cuvantul sorry, pentru ca interlocutorul meu sa repete, eventual mai rar ( cazl unuia dintre indieni, care vorbeste incredibil de repede ) ce a spus mai devreme. Iar cireasa de pe tortul zilei sunt japonezii care nu stiu engleza deloc. Adica ei, pentru ca ea stie si pentru ei. E un fel de robotel care traduce in timp real tot ce se intampla si ce vorbesc ceilalti. Fenomenala fata. Un metru jumate - fara exagerare - si zici ca-i argint viu.

De-abia astept ziua de maine sa vad ce zambete imi mai aduce.

Acum ma duc la somn, in speranta ca durerea de cap sa-mi treaca totusi pana maine, pentru ca deja n-o mai suport.

Gute Nacht

vineri, 26 februarie 2010

Femeia la volan versus barbatul la volan

Am gasit aici un studiu interesant si niste comentarii...mai mult misogine decat obiective. Pe scurt, sunt date niste cifre si procente din care rezulta ca femeile sunt mai prudente la volan si, ca urmare, au produs si produc mai putine accidente decat barbatii pusi in postura de a conduce o masina.
Mie nu mi-a placut niciodata sa fac statistici, in schimb stiu ca exista in orice domniu si caz exceptii care confirma ( sau nu ) regula ( care regula...nu se stie de cine e facuta ).
Acuma.....io nu ma consider a fi o soferita prudenta, ci doar atenta la tot ce se intampla pe sosea, atat in jurul meu cat si la cateva zeci de metri in fata si chiar si cateva zeci in spate. Si, normal ca exista si momente cand atentia imi este perturbata de catre cine stie ce, dar spre norocul meu, in aceste momente nu mi s-a intamplat inca nimic si sper nici sa nu se intample.
Saptamana asta am avut cateva....sa le spun incidente care, impreuna cu o mica neatentie ( din partea mea, pt. ca din partea celorlalti conducatori auto neatentia exista cu varf si indesat ) puteau sa ne conduca la sectia de politie pentru a scrie declaratii si a desena schema accidentului.
Luni: nu s-a intamplat nimic, doar ca eram intr-o stare atat de proasta incat mi-au trebuit 3 miscari sa fac o parcare laterala. Asta este. Se intampla. Si pe la case mai mari, as putea spune.
Marti: Mergeam linistatita pe banda a doua, pe strada care face legatura intre Splaiul Independentei si Calea Plevnei ( nu stiu daca se numeste tot Mircea Vulcanescu ). La intersectie, destul de multi fac stanga sa mearga pe Calea Plevnei spre Carrefour Orhideea. Stiam lucrul asta, nu-mi faceam probleme pentru ca ramane destul loc si pentru cei ce vor sa mearga mai departe pe Mircea Vulcanescu. Asa ca mi-am continuat drumul. Doar ca, la cativa metri peste mijlocul intersectiei o dom'soara cu un Tico vroia sa faca neaparat staga de pe prima banda. Prin mine. Fara semnal, fara sa schiteze macar un semn ca ar face stanga. Foarte revoltata, de altfel, ca eu nu fac stanga si merg inainte, da si un claxon. Si cu doi neni cu sapca si imbracati cu geci reflectorizante in intersectie. S-a oprit milimetric fata de portiera mea fata-dreapta. Inutil de spus ca primul meu impuls a fost sa scot doua injuraturi. Dar mi-am dat seama ca saraca nici nu stia de ce ma uitam asa urat la ea si nu era nici locul si timpul potrivit sa-i dau o lectie de legislatie rutiera.
Miercuri: nu mi s-a intamplat nimic mie. Am vazut doar o cucoana care forta un tramvai sa se opreasca ( sau poate ca ar fi vrut sa se fereasca tramvaiul, sa se dea un pic mai la stanga ca sa incapa ea )
Joi: a fost ziua barbatilor fara simtul distantei. Si ziua asta m-a convins ca nu e adevarat ce se spune: ca femeile sunt cele care au probleme cu aprecierea distantelor. Pe primul sofer de acest gen l-am intalnit la cativa zeci de metri de casa. De-abia plecasem din fata blocului, pe o strada cu dublu sens, dar pe care sunt parcate masini si pe o parte si pe cealalta. Deci nu incape decat o singura masina printre cele parcate. Prioritatea la trecere e la bunul simt ( sau nu ) al fiecaruia. Eu, in dimineata de joi am fost f. simtita si am oprit pe dreapta ( intre doua masini parcate ) ca sa treaca un domn din sens invers. Un domn la vreo 45 ani, ferchezuit, intr-un frumos exemplat de VW Passat, stand mandru in spatele volanului. E adevarat ca nici eu nu m-am aliniat cu masinile parcate, adica ieseam cu vreo 3 cm in afara " locului de parcare". Dar domnului i-au trebuit 30 secunde sa treaca de mine. Eu ii faceam semn ca are loc pe langa mine, el imi arata ca nu are loc in partea cealalta, pe unde ( probabil ca sa mi se confirme ca aveam dreptate ) tocmai trecuse o doamna cu un copil. No...daca doamna cu copilul a incaput intre masina parcata si VW......oare avea domnul ferchezuit loc sa treaca cu masina? Intrebare usoara, raspuns greu....sau era invers? Si pana la serviciu am mai dat de doi asemenea soferi ( tot barbati ) care n-aveau loc pe strada.
Vineri: azi am avut de-a face cu soferi profesionisti. Doi la numar. Unul pe autobuz, care nu se mai uita si-n oglinda cand pleaca din statie ( fara semnal bineinteles ) si era sa ma polisheze putin. Si celalalt de pe o masina de marfa. Dubita din aia de 3,5 t. Inca unul care avea impresia ca-i cumparase mamicuta lui tot bulevardul.
Si saptamana inca nu s-a terminta. Maine e sambata. Si va trebui sa ies cu masina.
Una peste alta, in timp ce scriam randurile de mai sus, am revazut pentru a nu stiu cata oara Gone in 60 seconds. Faine masini si cascadorii. Cascadorii ce nu se pot face cu masinile noastre autohtone. Din pacate pentru proprietarii lor. Unii dintre ei chiar se cred Nicholas Cage la volanul lui Eleanor si ar mai vrea s-o aiba si pe Angelina langa ei.

Pupici. Ne vedem in Germania.

miercuri, 24 februarie 2010

AMR 4: pana la excursia din Germania

Si pentru ca am aflat ca diurna de 35 eur/zi nu va fi valabila, mi s-au dus pe apa sambetei si planurile mele de a vizita Stuttgart-ul si respectiv Muzeul Mercedes si Muzeul Porsche. Asa incat ma delectez acum doar cu scrierile altora care le-au vizitat. Si totusi ce-o sa fac eu sambata si duminica? Pentru ca banuiesc ca oraselul de 20.000 unde voi fi cazata nu va prezenta interes de 2 saptamani. O sa-l invat ca pe buzunare in serile saptamanii, dupa cursuri. Si atunci? In week-end? Uffff.....
Ori o sa stau doar in hotel cu laptopul in brate, eventual mai scriind ceva pe blog, ori inchiriez o bicicleta si o iau de nebuna prin imprejurimi ( asta daca am noroc si nu ploua si nu e prea frig ).
Hmmm. Se preconizeaza a fi o foarte plisctisitoare perioada. Sper sa ma insel.
Pana atunci insa, mi s-a deschis apetitul pentru calatorii. Asa ca m-am apucat de cautat pe net, printre bloguri, diferite descriptii de destinatii de vacanta ale diferitelor persoane. Foarte interesante unele dintre ele. Dar cea mai interesanta o puteti citi si voi aici






marți, 16 februarie 2010

Cu gandul la plecare...

...la plecarea de vreo 12 zile in Germania. Pe langa Stuttgart. Mai ies din depresie. Sper. Pana acum doar am trecut prin Germania si, in afara de o noapte dormita in Bonn ( parca....Andreuta, ajuta-ma!! ) si cateva minute petrecute pe strazile aceluiasi oras, n-am reusit sa savurez frumusetile acestei tari. Pe care o consider fascinanta. Dar am o maaarrrreee problema: nu reusesc sa inteleg limba asta: germana. Deloc. Stiu sa numar pana la 10 ( cu greu ) si sa zic buna ziua si eventual te rog si multumesc. Din pacate, extrem de putine cuvinte pentru a ma putea face inteleasa sau a intelege eu ceva prin aceasta tara. Stiu ca, de cate ori am trecut pe acolo si opream la benzinarii, preferam sa scormonesc in strafundurile neuronilor mei traducerea la pompa 1 sau 2 sau n, decat sa incerc sa vorbesc in engleza. De ce? Pentru ca se uitau la mine saracele tantici de la casa cu ochi straini si goi, de parca eram cine stie ce aratare aparuta in fata lor de pe alte planete.
Am auzit multa lume care spune ca francezii sunt cei care nu vor sa vorbeasca engleza, desi stiu. ( o fi nationalism extrem, ca lipsa de bunavointa n-as crede....sunt totusi francezi ). Dar eu n-am avut absolut nici o problema in Franta cu limba engleza. In schimb in Germania...MEREU.
Parca nu-mi vine sa cred ca nu stiu germanii astia sa numere macar pana la 10 in engleza. Dar, incerc sa evit sa despic firul in 4. O sa vad eu cum e de fapt, acum, ca doar o sa stau 12 zile. O sa am timp sa analizez.

vineri, 15 ianuarie 2010

....de Sarbatori




Iar a trecut o luna ( sau as putea spune chiar un an ) de cand am uitat de blog si n-am mai scris. Dar eu m-am obisnuit cu asta si probabil ca si voi, cei putini care-mi frunzariti paginile acestui asa zis jurnal.
S-au intamplat destule in aceasta perioada de "tacere". Si bune si rele. C-asa e-n viata.
M-am bucurat de bucuria copiilor din doua catune din jud. Hunedoara, unde am fost impreuna cu Mos Craciun, care s-a pregatit temeinic pentru aceasta intalnire: carti, jucarii, fructe si multa caldura.


Apoi, prin bunavointa unui amic, am avut de sarbatori si masinuta cu care m-am putut misca prin tara: mai intai acasa la mama, pe care am imbarcat-o si am plecat impreuna catre Brasov, sa facem Craciunul la frate-miu, in familie. Si-asa a fost. Un Craciun frumos, cu multa lume ( din familie ), cu multa mancare ( porcarii ) si cadouri frumoase.
Inutil de spus ca in fiecare noapte ( exceptand una ) am petrecut impreuna cu ai mei prieteni jucand tot soiu' de jocuri " de societate". Asta pana in data de 30 dec. cand, in formula incompleta, din pacate ( Eugen si Georgi fiind in tari straine ) ne-am indreptat catre Sambata de Sus, unde ne propusesem sa petrecem Revelionul.
Aaaa...am uitat....pe 29 am fost la film, la Avatar. Frumusel filmul. Simplut, dar cu efecte speciale spectaculoase.
Buuunn. So, in 30 am plecat voiosi catre Sambata. Din pacate nu era zapada si nici nu ningea. Se mai gaseau cateva gramezi de zapada inghetata de vreo cateva zile, dar in rest...doar ploaie.


Ca intotdeauna in iesiri de genul asta, prima seara a fost de exceptie. Distractie, cantec, dans.


Pe 31 dec, de dimineata, cand lumea inca mai lemnevea in pat, eu aveam chef de plimbare. Asa ca mi-am agatat aparatul foto de gat si-am plecat sa vizitez imprejurimile. De care n-am fost foarte incantata. Pentru ca ( ca in majoritatea locurilor frumoase din tara noastra ) nici aici n-am scapat de gunoaie. De peturi si sticle de bere aruncate aiurea, in padure, in conditiile in care la nici 50m existau tomberoane. Imaginile spun totul.










Apoi, din 31 decembrie dupa-amiaza, parca toata lumea era deja mult prea obosita. S-a stat doar pe scaun la mesele de joc. Ca nu se poate sa nu existe sacosele de jocuri de toate felurile. Ca sa avem din ce alege. Si-am avut.
Si, din pacate, exact de Revelion, spiritele s-au incins intr-un mod neplacut, culminand cu certuri si discutii inutile, din punctul meu de vedere. Si am descoperit ca toate aceste discutii purtau de fapt in spate o incarcatura emotionala de cateva luni. Dar, totul a trecut si prieteniile au ramas. Sper doar sa fie aceeleasi. Sa nu se fi schimbat nimic.
Mda...a fost si Revelion 2010. Si a trecut mult prea repede. Asa se intampla cu momentele de relaxare: trec mult prea repede.
3Ianuarie. Ultima zi de vacanta. Ninge. De ce tocmai acum a inceput sa ninga? Si e atat de frumos. Nu mai putem sta vreo 2 zile? Ce pacat.
4 Ianuarie. Plecat-am, impreuna cu mama, catre Bucuresti. Am ajuns la noua mea casa ( care nu-i a mea, unfortunatelly ). Foarte primitoare si calduroasa. Si mare. E frumos. Ma simt bine in noua casa. Dar ii lipseste ceva. Mai lipseste un suflet din ea. Sa fie doua. Sau poate ca imi lipseste mie? Si dau vina pe casa?
Hmmm.Ma rog.....
5 Ianuarie. Prima zi de munca. La alt job. Tot vanzari. Dar domeniul este total diferit si necunoscut mie. Aparatura medicala. Tatal meu m-a invatat sa fiu mereu optimista. Asa ca, tot ce pot sa spun este ca ma voi descurca de minune si in acest domeniu. Ca doar un vanzator bun poate vinde orice. Chiar si nisip in Sahara ( dupa cum imi spunea Sorin odata ).
Sau castraveti gradinarului
Sau gheata la Polul Nord.............