marți, 16 martie 2010

Ghinion? Noroc? Sau cineva acolo sus ma iubeste. Totusi.

Ieri mi-am pierdut portofelul. Pentru prima data in viata ( excluzand furtul de acum cativa ani de la Barcelona cand m-au lasat ai nostri conationali fara acte, bani, telefoane, camera foto etc ). Nu stiu ce si cum am facut, dar am descoperit, la un moment dat, ca nu mai am portofelul la mine. Mergand inapoi pe firul evenimentelor, mi-am dat seama ca-l aveam in pantaloni, in buzunarul de la spate si mi-a iesit. N-am simtit nimic. Am vrut sa platesc lumina si m-am gandit ca n-are rost sa merg cu masina pt. ca sediul Enel este f. aproape de serviciu. Si as fi facut cu siguranta mai mult timp cu masina decat pe jos. Cand am ajuns aproape de ghiseu, am vrut sa pregatesc banii si....surpriza: ia portofelul de unde nu-i. Am iesit repede de la rand si am luat-o pe drum inapoi in speranta ca-l voi gasi - desi nu credeam ca se poate. N-am facut zece pasi si ma suna un coleg care m-a intrebat direct: " Ai actele la tine?" Eu, foarte bulversata, nu intelegeam ce vrea de la mine, despre ce acte vorbeste. "Buletin, permis ai la tine" Si zic: "Nu ma am nimic. Tocmai mi-am pierdut portofelul asa ca nu mai am nici un act. Dar de ce ma intrebi?" Si-n momentul ala mi s-a luat o mare piatra de pe inima cand mi-a spus ca l-a sunat o tanti si i-a spus ca a gasit un portofel cu actele mele si, cotrobaind dupa un nr. de tel, a dat de RCA-ul de la masina pe care era trecut si nr. colegului meu ( masina pe care o conduc acum este fosta masina de serviciu a acestui coleg ). WOW ma gandesc. Mai exista si oameni cinstiti pe lumea asta. O sun repede pe tanti care-mi spune ca ma asteapta sa vin sa-mi iau portofelul. Doamna respectiva este medic la o policlinica de pe str. Washington - despre care nici n-am stiut pana acum.. Asa ca mi-am recuperat portofelul si tot continutul lui. Nu lipsea nici macar moneda de 50 bani.  Pe drumul inapoi spre serviciu ma gandeam cat noroc pot sa am. Sau poate ca nu e doar noroc si cineva acolo sus ma vegheaza si are grija de mine cand eu sunt ametita. Saru'mana tata.

4 comentarii:

  1. hehe...trebuie sa incepi sa crezi in lucruri bune, frumoase si mai ales simple! caci ele exista!

    RăspundețiȘtergere
  2. aaa...si mega multumiri doamnei pentru corectitudine!

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu nu mai stiam cum sa-i multumesc si ea aproape ca nu m-a bagat in seama. Oricum, mare doamna.

    RăspundețiȘtergere
  4. UFFF, AM TRAIT SI EU SENTIMENTUL ASTA DE AGONIE SI EXTAZ..( PRECUM STII SAU ITI CONFIRM EU ACUM)SUNT MULT MAI CU CAPU IN NORI DECAT TINE..SAU CEL PUTIN AM FOST ..ACUM INCERC SA FAC PE FEMEIA ..RESPONSABILA )
    DECI BRAVO PENTRU RECUPERARE..SI PENTRU INGERUL PAZITOR..
    GEORGI

    RăspundețiȘtergere