Wind of change

Lumea zice ca doar in momentele in care esti fericit uiti sa mai scrii in jurnal. Si ca doar atunci cand ti se ineaca corabiile te pui pe scris sanatos.

Eu am fost mai mult decat nefericita in ultima perioada. Si n-am scris nimic. N-am scris pentru ca mereu mi se parea ca nici un cuvant nu mai are valoare in fata vietii si a mortii. Nimic nu mi se mai parea frumos sau placut de scris. Toate lucrurile pareau mici si neimportante fata de ceea ce era in sufletul meu. Si mai este inca. Si-o sa mai fie. De fapt, n-o sa dispara niciodata tristetea. Nici macar atunci cand voi avea momente fericite. Un coltisor din suflet tot va plange.

Dar tot viata asta care-ti arata partea ei urata, nu te lasa sa plangi non-stop. Te mai opresti, mai iei o gura de aer, mai rezolvi ceva treburi, dupa care poti sa plangi iar. Si tot asa.

Asa ca se pare ca acum sunt in acea pauza. Timp in care a aparut si un vanticel de schimbare. De schimbare de locuinta si de schimbare de loc de munca.

Sper sa fie o schimbare in bine, pe ambele planuri. Cel putin pe parte de job, pentru ca e o schimbare cam mare: de la autovehicule la aparatura medicala. Nu-mi fac absolut deloc probleme ca nu m-as descurca. Nu e ca si cum as sari de la a scrie poezii sau a picta la a lucra ca mecanic de locomotiva sau invers. Vanzarile sunt tot vanzari. Daca stii sa vinzi un tanc este destlul de usor sa vinzi si un varf de ac. Doar mediile in care te invarti sunt un pic diferite.

De ex. acum, ca vanzator de aparatura medicala, voi intra in contact cu f. multi medici, indeosebi chirurgi. Pfiuuu...si daca stau si ma gandesc ce oroare aveam ( si cred ca am in continuare ) de spitale si de medici ( mai ales de chirurgi ). Poate asa voi scapa de o mica fobie :D

Iar schimbarea de locuinta.......ar fi fost frumos sa ma mut in garsoniera mea, dar, pentru ca nu prea stiu eu cum sa economisesc banutii ca sa pot sa-mi iau si eu casa mea, voi sta tot in casa altora, cu chirie. :)

Da' o sa iasa soarele ( si norocu' ) si pe strada mea........

Oare chiar suntem un popor de inculti?

Tocmai cand ma gandeam sa scriu si eu cate ceva despre prostiile de emisiuni de divertisment ale televiziunilor romanesti, mi-a luat-o un pic inainte prietena Laura.

Pe ea a socat-o emisiunea lu' Mihai Morar ( Pariu ca stiu ), care ridica in slavi prostia unor pustoaice. Si chiar e un soc sa vezi niste fatuce frumusele care chiar nu au nimic in cap'sorul blond sau brun. Pana acu' ceva zile eram convinsa ca emisiunile de genul asta sunt regizate. Mi se parea aproape imposibil sa nu poti raspunde la niste intrebari de genul: cat fac 2+2-1?

Dar, surpriza: nimic nu e regizat acolo ( cel putin asa sustine Mihai Morar ).

Si-atunci stai si te intrebi: oare chiar nu se mai face nici un pic de scoala in tara asta? Sau se nasc doar copii retardati, care nu reusesc sa retina nimic altceva decat cate un refren de manele si muzica house auzita prin cluburile de fite? Fatucele nu stiu altceva decat sa se plimbe prin mall-uri si pe la terasele de prin Dorobanti si le sticlesc ochii ca niste becuri cu neon cand vad vre-o masina luxoasa ( sa nu credeti ca mai conteaza cine e la volanul acesteia ). Iar flacaii nu vad decat teancurile de bani ale parintilor si don'soarele de mai sus care se fataie prin fata lor.

Credeti ca adolescentii anilor 2000 stiu ce sunt Ciresarii ( sau Winnetou )? Vorba lu' Buzdugan, ar trebui sa se gandeasca cineva sa scrie o carte numita Cocalarii. Pe asta ar citi-o pustii, ca s-ar regasi in ea. Nici n-au cum sa se regaseasca in Ciresarii, ca ei nu stiu ce-i aia sa urci pe munte ( de ex. ), de-aia ii gasesti pe partii, iarna, prin Predeal sau Poiana in cizme cu tocuri si pantofi cu varf ascutit dandu-se cu sacul; sau pe plaja, vara, pe sandalute cu tocuri, respectiv aceeasi pantofi cu varf ascutit - eventual in doua culori.

Din pacate emisiunea de mai sus nu este singura de acest gen. Au inceput sa apara din ce in ce mai multe. Si toate te fac sa-ti fie rusine de rusinea celor ce, cu mandrie, participa la acel spectacol dizgratios, de incultura si indiferenta.

DUST IN THE WIND

I close my eyes
only for a moment
and the moments gone
all my dreams
pass before my eyes a curiosity
dust in the wind
all we are dust in the wind

Some old song
just a drop of water
in the endless see
all we do
crumbles to the ground
though we refuse to see
dust in the wind

Now, don?t hang on
nothing last forever
but the earth and sky
it lips away

And all my money
won`t another minute buy

Dust in the wind
all we are dust in the wind
dust in the wind
dust in the wïnd

Romanica, tara tuturor imposibilitatilor

Mi s-a luat....nu-mi mai trebuie Romanica. Tre sa plec. Departe. De ce? Dintr-o groaza de motive. Multe dintre ele le-a insirat Serban Huidu pe blogul lui in vara asta: http://www.serbanhuidu.ro/2009/va-acuz-de-m-am-saturat-de-romania.
Si-ar mai fi:
- multi nesimtiti caraora le e lene sa-si duca punga de gunoi pana la ghena. Si de ce ar face asa cand e mult mai usor sa incerce sa nimereasca tomberonul de la etajul 4+....
- la fel de multi cei care, conducand boiereste din masinile luxoase ( bine-a zis Huidu: mai scumpe decat apartamentul in fata caruia sunt parcate) le este atat de lehamite de paharul de cafea sau suc cumparat de la McDrive incat, imediat ce l-au golit, simt o nevoie disperata de a deschide geamul bolidului ce goneste pe frumoasele sosele ale tarii si de a arunca saracul pahar ( in santul si asa plin de mizerii ) care, de altfel, n-a gresit decat cu faptul ca nu i s-a desprins capacul inferior ca sa-i faca o bucurie ghertoiului care l-a cumparat.
- credeti ca mai e nevoie sa amintesc de birocratie ? Sau de programul de gravide afisat pe la birourile unde exista cele mai mari cozi pe care le-ai putut vedea vreodata? ( am vazut niste imensitati de cozi pe la Casa de Pensii.....cozile de dinainte de '89 la care am stat eu la lapte, oua sau mai stiu eu ce sunt mici copii fata de ce am vazut acolo )
- multitudinea de blank brains care par a se fi refugiat numai sub niste chipie alb-albastre......
- faptul ca esti dispus sa faci orice pt. un ban in plus, chiar sa maturi strazile, dar pana si acolo dai de nepotisme si spagi. Va dati seama? Sa dai spaga ca sa poti matura strazile....wow
Cu siguranta motive mai sunt multe.
Iar in ceea ce ma priveste pe mine, aceste motive au depasit numeric anul asta partile bune ale tarisoarei asteia care m-au tinut legata de ea.
Asa ca....da. M-am hotarat. Tre sa plec. Unde? Pai...unde pleaca tot romanul care s-a saturat. In Canada, normal. De parca acolo ar fi caini cu covrigi in coada. Toata lumea stie ca nu e asa. Dar macar e o tara mare, care poate sa-i primeasca pe toti cei care s-au saturat de traiul in tara lor. E un turn Babel. Cu 'jde mii de culturi si natii. Care par sa se inteleaga. Si cei care vor sa munceasca si sa faca treaba, reusesc sa aiba un trai decent. Asta caut si eu: un trai decent.
Dar exista si un mare minus in plecarea asta. Din pacate, nu vor veni si prietenii mei cu mine. ar asta imi va provoca un mare gol. Sper doar sa fiu destul de puternica sa rezist acolo fara ei.
Deci, cam intr-un an....Good Bye Romania, Hello Canada.

Suflet sau morman de fiare aranjate

Cei apropiati mie stiu cat de mult inseamna pentru mine autoturismul. Este parte din mine. Aproape ca nu traiesc daca nu am masina. Daca nu ma pot plimba pe toate coclaurile in ea. Daca nu vad kilometrajul aratandu-mi cifre peste cifre, insumand din ce in ce mai mult.
Eu ma indragostesc de masini. Si am avut patru mari iubiri pana acum. Doua frumoase, dintre care una cu despartire dureroasa si inca doua neimplinite, din pacate.
1. Este vorba despre Peugeot 307 - prima mea masina ( personala ) de care m-am indragostit la prima vedere. Negru, atletic, zapacit ca stapana. Dragostea a durat 1 an jumate timp in care am impartit si clipe frumoase si mai dureroase ( a fost lovit saracutu' de niste ignoranti de 2 ori ). Plimbarile prin tari straine ii placeau cel mai mult. Nu s-ar fi oprit..... Era tare mandru sa poata alerga pe autostrazi ce unduiau printre munti sau urmareau litoralul marilor. Nu m-a dezamagit niciodata. Si daca va intrebati de ce vorbesc despre o masina la masculin am si raspunsul pregatit: pentru ca era iubitul meu, nu iubita :))))))). Joke. Stateam sa ma gandesc daca i-am dat vre-un nume vreodata, dar nu tin minte. Unii amici ii spuneau Leutul furios. I se potrivea.
Actualii lui parinti ii spun simplu Baietelu'. Si ce ma bucura este ca au mare grija de el si-l iubesc la fel cum l-am iubit si eu. Si chiar si acum, pe langa noul stapan, doar eu pot sa mai stau in spatele volanului sau. Asa ca flacara nu s-a stins inca.
2. Dupa Peugeot a urmat un Freelander 2. Masina de serviciu, e adevarat. Dar asta nu ne-a impiedicat sa devenim foarte buni prieteni. Ii spuneam Bubulina ( tot la masculin :D ). Ne-am iubit exact un an. La un moment dat a venit o fituica de "sus" ca ar trebui sa vindem masinile de drive-test si de companie ( respectiv masinile cu care mergeau vanzatorii ). Si se vandusera toate celelalte, iar pe Bubulina nu reuseam s-o "maritam". Am incercat si eu, au incercat si colegii mei. Nu iesea nimic. Dar nimic, nimic. Circumstante nefericite si oarecum in afara vointei si puterilor mele au facut ca in octombrie 2008 sa trebuiasca sa parasesc colectivul in care-mi desfasurasem activitatea in ultimii 4 ani si ceva. Prin urmare s-a intamplat si despartirea de Bubulina. Urata despartire, cu plasete chiar. Pentru ca n-am vrut, dar am fost nevoiti.
Si in vreo 2-3 saptamani de la despartirea noastra, Bubulina a hotarat ca trebuie sa inceapa o viata noua si a acceptat sa fie vandut. Nu stiu cine-i sunt noii stapani, dar sper din tot sufletul sa-l iubeasca si sa aiba grija de el.
3-4. Cele doua iubiri neimpartasite pot fi povestite " la pachet". Este vorba despre doua frumuseti aparte. Robuste, fortoase, impresionante, fermecatoare: Discovery 3 si Defender. Primul mai stilat, mai rafinat asa. De mers cu el si prin paduri sa scoata la iveala drumuri astupate de frunze si crengi si de scos si la opera sau teatru, la culturalizare.
Defenderul e mai " din topor" asa. Foarte spartan si neprimitor la prima vedere. Dar stie sa-si faca treaba extraordinar de bine. E ca un tip dur, cu muschi, cu plete si bocanci dar si cu creier.
Acestea doua au fost ca niste aventuri de-o vara ( sau de-o noapte ). Ne iubeam ce ne iubeam dupa care se trezeau niste oameni rai sa ne desparta. Dar pasiunea ramane. Si ne vom revedea. Sa ne continuam frumoasa idila.
Pana acum acestea au fost ( si mai sunt ) marile mele iubiri. Cu siguranta vor mai aparea. Pentru ca eu iubesc toate masinile, de fapt. Dar nu toate pot fi suflete pereche cu mine.

Povestea celor 1000 de bile

Este o istorioara foarte faina, pe care am primit-o pe mail astazi. Nu stiu de unde provine si nici nu cred ca asta conteaza. Mesajul, in schimb, ar trebui sa puna multa lume pe ganduri.

" Pe masura ce inaintez in varsta, imi plac din ce in ce mai mult diminetile de sambata. Poate ca din cauza linistii pe care o simt atunci cand ma trezesc primul sau poate ca este doar bucuria neascunsa ca nu trebuie sa fiu la serviciu. Oricum ar fi, primele ore ale diminetilor de sambata sunt cat se poate de placute.
Acum cateva saptamani, savurand linistit prima cafea a unei astfel de dimineti de sambta , am pornit radioul. Ceea ce a urmat a devenit una dintre acele lectii pe care viata ti le da din cand in cand. Iata despre ce este vorba.
La radio rula o emisiune matinaala interactiva, cu pareri exprimate telefonic dde ascultatori pe tema emisiunii, punnctate din cand in cand de anunturi ale crainicului prin acre ii asigura pe acestia ca le sta la dispozitie. In fiecare zi a saptamanii, inclusiv in diminetile de sambata pana in pranz. La un moment dat a intrat in direct un ascultator care dorea sa povesteasca, oricui dorea sa asculte, povestea celor 1000 bile, ceea ce mi-a captat atentia.
Si iata povestea lui, spusa crainicului radio:
Se pare ca esti tare ocupat cu acest serviciu la postul de rdioo: sa ai o emisiune zilnic, inclusiv sambata dimineata, nu e un lucru usor. Sunt convins ca te platesc bine, dar cred ca e o rusine ca te tin departe de familie atat de mult timp. E dureros ca in aceste sambete in care ai lucrat, ai pierdut primul concurs al fiicei tale sau primul meci de fotbal al fiului tau si cate altele....
Da-mi voie sa-ti spun ceva ce pe mine m-a ajutat sa-mi stabilesc si sa-mi urmaresc prioritatile. Este povestea celor 1000 bile.
Vezi tu, intr-o dimineata de sambata ca aceasta, m-am asezat la masa si am facut putina aritmetica:
- un om traieste in medie 75 ani. Stiu ca unii traiesc mai mult iar altii mai putin, dar media este de 75 ani
- am inmultit 75 cu 52 si am obtinut 3900, adica nr. de zile de sambata pe care le traieste in medie un om
- deoarece in acel moment aveam deja 55 ani, am socotit cate zile de sambata traisem deja, adica aproape 2900
- am socotit apoi ca daca voi trai 75 ani, mi-au mai ramas aprox. 1000 de sambete.
Dupa ce am terminat cu aritmetica, am trecut prin 3 magazine de jucarii si am cumparat 1000 bile de sticla, din acelea cu insertii colorate, cu care se joaca copiii. Si am trecut prin 3 magazine pt. ca nici unul nu avea 1000 bile. Oricum, pana la urma le-am cumparat, le-am dus acasa si le-am pus intr-un vas mare si transparent.
De atunci, in fiecare sambata, am scos cate o bila si am aruncat-o. Am realizat ca, observand cum se micsoreaza nr. bilelor din vas, am devenit tot mai concentrat pe lucrurile care conteaza in viata. Nimic nu te motiveaza si nu te ajuta mai mult in a-ti stabili prioritatile in viata decat simpla imagine a timpului tau scurgandu-se.
Si acum da-mi voie sa-ti spun un singur lucru inainte de a inchide si a merge sa-mi trezesc familia pt. a lua impreuna micul dejun. In aceasta dimineata am scos din vas ultima bila. Ma gandesc ca daca apuc sambata viitoare sau si pe cealalta....pur si simplu mi s-a dat putin timp in plus. Si singurul lucru pe care orice om il va accepta este putin timp in plus.
Mi-a facut placere sa vorbesc cu tine si, sincer, iti doresc sa ai parte de mai mult timp cu familia ta. Iar mie imi doresc sa mai fiu pe aici si sa ne mai intalnim pe acest post de radio.
Buna dimineata si....la revedere!
In linistea care a urmat ai fi putut auzi pana si caderea unui ac pe podea. Asa cum v-am spus, aceasta poveste a fost un adintre acele lectii pe care ti le da viata atunci cand te astepti mai putin."

Din ciclul:Romania e o tara f. frumoasa, pacat ca-i locuita

Nu trece anul fara sa dau o fuga pe Transfagarasan. Ca doar e una dintre minunile Romaniei. Minunile socialismului, ca sa spunem asa. Toata lumea il critica pe Ceausescu, dar cand trec pe acolo nu se gandesc si ca datorita lui pot face acest drum. Ma rog, asta-i alta discutie.
Peisaj mirific. Serpentine spectaculoase ( pentru cei pasionati poate fi un izvor de adrenalina ). Fenomene meteo bulversante. Oameni din toate colturile tarii. Unii cu masini autohtone, altii cu masini straine, unii cu motoare, altii cu SUV-uri ( sau masini de teren, ca asa i-a mintit pe ei vanzatorul :)) ; da' sa nu-i pui sa urce o panta pe pietre ca masina lor nu se preteaza pt. asa ceva :))) )

Deci, lume pestrita. Nimic deosebit pana aici. Dar, stand si analizand putin ce se intampla in jurul meu, mi-a fost greu sa nu exclam, din nou: ce tara frumoasa avem, pacat ca-i locuita.
Si-o sa va spun imediat si de ce ( imi pare rau ca mi-am uitat aparatul foto acasa si n-am reusit sa fac macar o poza ). Am gasit la Balea Lac cateva gramezi de gunoi si ne-am infuriat ( si eu si prietena Laura ). Ca sunt oameni prost-crescuti si nesimtiti..... Sa ma scuzati, dar asa sunt.
Ce-o fi asa de greu sa-ti iei peturile si dozele goale, si resturile de la masa copioasa pe care ai pregatit-o pe gratar si sa le pui intr-un sac de gunoi? Sau, daca n-ai venit pregatit si cu asa ceva, gasesti tu o punga prin masina pe care sa o folosesti in scopul acesta. Si poate data viitoare iti treci pe lista cu care te duci la cumparaturi ( sa iei ceafa, si mici, si zeci de doze de bere si de pet-uri de suc, si farfurii si pahare de plastic ) si o rola, cat de mica, de saci de gunoi; ca nu e nici scumpa si nici loc mult nu ocupa. Si asa, cu toate resturile in punguta, poti sa te duci cateva zeci de metri si sa le arunci in tomberon. Ca, daca nu, anul viitor cand vei mai vrea sa stai in acelasi loc, s-ar putea sa n-ai loc de gunoaie si sa-ncepi sa-njuri ca ''nu mai ai dom'le loc sa campezi, n-ai vazut atata nesimtire''.

Buuun. Hai sa va mai spun una buna. Cine a trecut macar o data pe la Balea Lac stie ca, daca ai nevoie sa te duci ''la buda'', e cam nasol, ca nu prea gasesti copaci sau tufisuri. Ei bine, nu-i nevoie sa cauti tufisuri pentru ca s-a inventat toaleta ecologica. Si exista langa parcarea de langa lac cateva exemplare de toalete ecologice. Costa 2 lei, dar nu-i asta problema, ca omu' plateste cand vede ca n-are alta solutie mai practica si mai ieftina ( sau gratis ). Dar nu ne-a venit sa credem cand, la ora 8 seara, am vazut toaletele ( vreo 6 ) legate cu lanturi. M-am uitat lung la Laura, ea la mine si amandoua la lanturile alea. Am dat din umeri si ne-am indreptat catre Cabana Paltinul cu gandul sa bem ceva si cu ocazia asta sa le vizitam si toaleta. Ceea ce am si facut.

Dimineata am intampinat acceeasi problema. Si toaletele ecologice ne-au intampinat tot cu lanturile legate :(. Ca urmare am plecat in peregrinari pe langa lac si si bolovani ( cabana de cu seara nu-si deschisese inca usile sau cel putin nu pt. noi ). Ne-am descurcat pana la urma, ne-am intors la cabana ( care intre timp se deschisese si, culmea, era deja plina ) am baut o cafeluta si un ceai si ne-am indreptat catre masina-cort care statea semeata pe varful unui delusor. Am trecut si pe langa toaletele minune si, ce sa vezi......disparusera lanturile. Ca sa vezi minunea lumii: pana si toaletele ecologice functioneaza cu program. Ce ti-e dom'le si cu criza asta.....

La un moment dat, duminica pe la pranz, ne-am strans catrafusele si-am plecat catinel-catinel catre Bucuresti, prin Curtea de Arges - Campulung - Targoviste. Am ocolit, stim, dar n-am vrut s-o luam prin Pitesti ( ma deprima cumplit orasul ala si, oricum, n-am vrut pe autostrada ).
Drum lung, plin de gropi si denivelari. Si nu asta ne-a deranjat. Ci tot oamenii au fost ce-i care ne-au enervat. Rau. Pt. ca am dat de cateva exemplare de animale urbane care aruncau din masina, in mers, tot felul de obiecte: pahare de plastic, pet-uri de 0,5 sau ambalaje de biscuiti.
Si apogeul l-a atins o familie care a oprit pe marginea drumului ( undeva intre Curtea de Arges si Campulung ) si a aruncat in sant o punga plina cu gunoaie. Credeti ca faptul ca l-am claxonat l-a miscat vre-un pic? Va inselati. Imi pare rau ca n-am fost mai pe faza sa oprim si sa-i plasam propriu-i gunoi la loc in masina.
Asa ca, treaba cu"pacat ca-i locuita" este dureros de adevarata. Si sunt din ce in ce mai multi ce-i care nu fac cinste naturii care-i primeste cu bratele deschise. Pacat.