Prima zi in Germania. Foarte obositoare, dar si incitanta. Obositoare deoarece am ajuns la destinatie cu o intarziere de 6 ore, din cauza asa numitei "storm" care s-a abatut asupra Germaniei. Am plecat din bucuresti cu aproape 3 ore intarziere. Si deoarece mi s-a facut extrem de rau in primul avion, de la Bucuresti la Frankfurt ( turbulente puternice, presiunea care pe mine ma afecteaza mereu cand merg cu avionul, dar acum a depasit orice limite ...am avut niste dureri ingrozitoare de cap, aveam impresia ca-mi explodeaza capul si ca nu mai aterizam o data ), mai ca imi doream sa nu mai prind nici un avion si sa ma trimita Lufthansa cu taxiul pana la destinatia finala. Ceea ce nu s-a intamplat. Mai exista un avion de la Frannkfurt la Stuttgart la ora 10 pm ( neanulat ) pentru care am primit un bilet fara loc, fiind in postura de "waiting list". Surpriza sau nu si acest avion a plecat cu o intarziere de o ora si ceva, in care conditii pe la ora 12.15 am, 01.03.2010, ma aflam in fata aeroportului Suttgart, terminalul 1, Sosiri uitandu-ma in stanga si in dreapta, pierduta oarecum in spatiu si timp. Nu stiu de unde a aparut un nene intr-un fel de uniforma spre care m-a indreptat instant cu intrebarea ( stupida pentru el dupa cum mi-a dat seama dupa priviri ): Daca iau un taxi, ma duce la orice destinatie sau doar in Stuttgart? Si din cateva vorbe am descoperit ca el lucreaza in aeroport la biroul de "Taxi & Bus". Asa ca am mai astepta vreo 15 min, timp in care mi-a chemat un taxi si a si venit, m-am imbarcat si cam in 30 min am ajuns la hotel, in Bretten. Pana la urma n-am descoperit cati km sunt exact de la Stuttgart la Bretten, ideea e ca nenea taximetristul a mers ca vantul si ca gandul, adica avea 120km/h dupa ce frana inaintea unei curbe de 100 grade. Cu toate astea, in momentul in care a intrat in localitate, a redus imediat la 50km/h. Si, in sfarsit, pe la 1.30 am eram in camera de hotel, cu capul explodand, de-abia respirand ( am uitat sa mentioney ca am si racit inainte cu doua zile de plecare ). Am adormit cu greu si cand a sunat ceasul la 7 dimineata imi venea sa-l arunc in primul perete.
Am plecat apoi, pe la 8 jumate,catre sediul Richard Wolf, aflat la 15 min de mers cu masina de hotelul unde sunt cazata. Ei, si de aici incepe distractia. Colegi de curs imi sunt: 3indieni(unul reprezentand o firma din India, altul una din Kuweit si o tipa care vinde pentru o firma din Quatar ), 3 din Africa de Sud ( o tipa si doi tipi ), 3 din Japonia ( tot o tipa si doi tipi ) si un tinerel din Kazakstan ( care nu stie engleza deloc, dar - spre mirarea tuturor - stie germana ). Iar mai pe dupa-amiaza au aparut si 2 peruani. O diversitate culturala foarte simpatica si colorata. Si pste toata aceasta adunatura de natii, trainerul neamt, cu un nume alambicat, dar totusi destul de usor de pronuntat - Uwe Spitzmuller. Mda...inca nu m-am obisnuit cu multitudinea de accente, ma vad nevoita sa pronunt destul de des cuvantul sorry, pentru ca interlocutorul meu sa repete, eventual mai rar ( cazl unuia dintre indieni, care vorbeste incredibil de repede ) ce a spus mai devreme. Iar cireasa de pe tortul zilei sunt japonezii care nu stiu engleza deloc. Adica ei, pentru ca ea stie si pentru ei. E un fel de robotel care traduce in timp real tot ce se intampla si ce vorbesc ceilalti. Fenomenala fata. Un metru jumate - fara exagerare - si zici ca-i argint viu.
De-abia astept ziua de maine sa vad ce zambete imi mai aduce.
Acum ma duc la somn, in speranta ca durerea de cap sa-mi treaca totusi pana maine, pentru ca deja n-o mai suport.
Gute Nacht
luni, 1 martie 2010
vineri, 26 februarie 2010
Femeia la volan versus barbatul la volan
Am gasit aici un studiu interesant si niste comentarii...mai mult misogine decat obiective. Pe scurt, sunt date niste cifre si procente din care rezulta ca femeile sunt mai prudente la volan si, ca urmare, au produs si produc mai putine accidente decat barbatii pusi in postura de a conduce o masina.
Mie nu mi-a placut niciodata sa fac statistici, in schimb stiu ca exista in orice domniu si caz exceptii care confirma ( sau nu ) regula ( care regula...nu se stie de cine e facuta ).
Acuma.....io nu ma consider a fi o soferita prudenta, ci doar atenta la tot ce se intampla pe sosea, atat in jurul meu cat si la cateva zeci de metri in fata si chiar si cateva zeci in spate. Si, normal ca exista si momente cand atentia imi este perturbata de catre cine stie ce, dar spre norocul meu, in aceste momente nu mi s-a intamplat inca nimic si sper nici sa nu se intample.
Saptamana asta am avut cateva....sa le spun incidente care, impreuna cu o mica neatentie ( din partea mea, pt. ca din partea celorlalti conducatori auto neatentia exista cu varf si indesat ) puteau sa ne conduca la sectia de politie pentru a scrie declaratii si a desena schema accidentului.
Luni: nu s-a intamplat nimic, doar ca eram intr-o stare atat de proasta incat mi-au trebuit 3 miscari sa fac o parcare laterala. Asta este. Se intampla. Si pe la case mai mari, as putea spune.
Marti: Mergeam linistatita pe banda a doua, pe strada care face legatura intre Splaiul Independentei si Calea Plevnei ( nu stiu daca se numeste tot Mircea Vulcanescu ). La intersectie, destul de multi fac stanga sa mearga pe Calea Plevnei spre Carrefour Orhideea. Stiam lucrul asta, nu-mi faceam probleme pentru ca ramane destul loc si pentru cei ce vor sa mearga mai departe pe Mircea Vulcanescu. Asa ca mi-am continuat drumul. Doar ca, la cativa metri peste mijlocul intersectiei o dom'soara cu un Tico vroia sa faca neaparat staga de pe prima banda. Prin mine. Fara semnal, fara sa schiteze macar un semn ca ar face stanga. Foarte revoltata, de altfel, ca eu nu fac stanga si merg inainte, da si un claxon. Si cu doi neni cu sapca si imbracati cu geci reflectorizante in intersectie. S-a oprit milimetric fata de portiera mea fata-dreapta. Inutil de spus ca primul meu impuls a fost sa scot doua injuraturi. Dar mi-am dat seama ca saraca nici nu stia de ce ma uitam asa urat la ea si nu era nici locul si timpul potrivit sa-i dau o lectie de legislatie rutiera.
Miercuri: nu mi s-a intamplat nimic mie. Am vazut doar o cucoana care forta un tramvai sa se opreasca ( sau poate ca ar fi vrut sa se fereasca tramvaiul, sa se dea un pic mai la stanga ca sa incapa ea )
Joi: a fost ziua barbatilor fara simtul distantei. Si ziua asta m-a convins ca nu e adevarat ce se spune: ca femeile sunt cele care au probleme cu aprecierea distantelor. Pe primul sofer de acest gen l-am intalnit la cativa zeci de metri de casa. De-abia plecasem din fata blocului, pe o strada cu dublu sens, dar pe care sunt parcate masini si pe o parte si pe cealalta. Deci nu incape decat o singura masina printre cele parcate. Prioritatea la trecere e la bunul simt ( sau nu ) al fiecaruia. Eu, in dimineata de joi am fost f. simtita si am oprit pe dreapta ( intre doua masini parcate ) ca sa treaca un domn din sens invers. Un domn la vreo 45 ani, ferchezuit, intr-un frumos exemplat de VW Passat, stand mandru in spatele volanului. E adevarat ca nici eu nu m-am aliniat cu masinile parcate, adica ieseam cu vreo 3 cm in afara " locului de parcare". Dar domnului i-au trebuit 30 secunde sa treaca de mine. Eu ii faceam semn ca are loc pe langa mine, el imi arata ca nu are loc in partea cealalta, pe unde ( probabil ca sa mi se confirme ca aveam dreptate ) tocmai trecuse o doamna cu un copil. No...daca doamna cu copilul a incaput intre masina parcata si VW......oare avea domnul ferchezuit loc sa treaca cu masina? Intrebare usoara, raspuns greu....sau era invers? Si pana la serviciu am mai dat de doi asemenea soferi ( tot barbati ) care n-aveau loc pe strada.
Vineri: azi am avut de-a face cu soferi profesionisti. Doi la numar. Unul pe autobuz, care nu se mai uita si-n oglinda cand pleaca din statie ( fara semnal bineinteles ) si era sa ma polisheze putin. Si celalalt de pe o masina de marfa. Dubita din aia de 3,5 t. Inca unul care avea impresia ca-i cumparase mamicuta lui tot bulevardul.
Si saptamana inca nu s-a terminta. Maine e sambata. Si va trebui sa ies cu masina.
Una peste alta, in timp ce scriam randurile de mai sus, am revazut pentru a nu stiu cata oara Gone in 60 seconds. Faine masini si cascadorii. Cascadorii ce nu se pot face cu masinile noastre autohtone. Din pacate pentru proprietarii lor. Unii dintre ei chiar se cred Nicholas Cage la volanul lui Eleanor si ar mai vrea s-o aiba si pe Angelina langa ei.
Pupici. Ne vedem in Germania.
Mie nu mi-a placut niciodata sa fac statistici, in schimb stiu ca exista in orice domniu si caz exceptii care confirma ( sau nu ) regula ( care regula...nu se stie de cine e facuta ).
Acuma.....io nu ma consider a fi o soferita prudenta, ci doar atenta la tot ce se intampla pe sosea, atat in jurul meu cat si la cateva zeci de metri in fata si chiar si cateva zeci in spate. Si, normal ca exista si momente cand atentia imi este perturbata de catre cine stie ce, dar spre norocul meu, in aceste momente nu mi s-a intamplat inca nimic si sper nici sa nu se intample.
Saptamana asta am avut cateva....sa le spun incidente care, impreuna cu o mica neatentie ( din partea mea, pt. ca din partea celorlalti conducatori auto neatentia exista cu varf si indesat ) puteau sa ne conduca la sectia de politie pentru a scrie declaratii si a desena schema accidentului.
Luni: nu s-a intamplat nimic, doar ca eram intr-o stare atat de proasta incat mi-au trebuit 3 miscari sa fac o parcare laterala. Asta este. Se intampla. Si pe la case mai mari, as putea spune.
Marti: Mergeam linistatita pe banda a doua, pe strada care face legatura intre Splaiul Independentei si Calea Plevnei ( nu stiu daca se numeste tot Mircea Vulcanescu ). La intersectie, destul de multi fac stanga sa mearga pe Calea Plevnei spre Carrefour Orhideea. Stiam lucrul asta, nu-mi faceam probleme pentru ca ramane destul loc si pentru cei ce vor sa mearga mai departe pe Mircea Vulcanescu. Asa ca mi-am continuat drumul. Doar ca, la cativa metri peste mijlocul intersectiei o dom'soara cu un Tico vroia sa faca neaparat staga de pe prima banda. Prin mine. Fara semnal, fara sa schiteze macar un semn ca ar face stanga. Foarte revoltata, de altfel, ca eu nu fac stanga si merg inainte, da si un claxon. Si cu doi neni cu sapca si imbracati cu geci reflectorizante in intersectie. S-a oprit milimetric fata de portiera mea fata-dreapta. Inutil de spus ca primul meu impuls a fost sa scot doua injuraturi. Dar mi-am dat seama ca saraca nici nu stia de ce ma uitam asa urat la ea si nu era nici locul si timpul potrivit sa-i dau o lectie de legislatie rutiera.
Miercuri: nu mi s-a intamplat nimic mie. Am vazut doar o cucoana care forta un tramvai sa se opreasca ( sau poate ca ar fi vrut sa se fereasca tramvaiul, sa se dea un pic mai la stanga ca sa incapa ea )
Joi: a fost ziua barbatilor fara simtul distantei. Si ziua asta m-a convins ca nu e adevarat ce se spune: ca femeile sunt cele care au probleme cu aprecierea distantelor. Pe primul sofer de acest gen l-am intalnit la cativa zeci de metri de casa. De-abia plecasem din fata blocului, pe o strada cu dublu sens, dar pe care sunt parcate masini si pe o parte si pe cealalta. Deci nu incape decat o singura masina printre cele parcate. Prioritatea la trecere e la bunul simt ( sau nu ) al fiecaruia. Eu, in dimineata de joi am fost f. simtita si am oprit pe dreapta ( intre doua masini parcate ) ca sa treaca un domn din sens invers. Un domn la vreo 45 ani, ferchezuit, intr-un frumos exemplat de VW Passat, stand mandru in spatele volanului. E adevarat ca nici eu nu m-am aliniat cu masinile parcate, adica ieseam cu vreo 3 cm in afara " locului de parcare". Dar domnului i-au trebuit 30 secunde sa treaca de mine. Eu ii faceam semn ca are loc pe langa mine, el imi arata ca nu are loc in partea cealalta, pe unde ( probabil ca sa mi se confirme ca aveam dreptate ) tocmai trecuse o doamna cu un copil. No...daca doamna cu copilul a incaput intre masina parcata si VW......oare avea domnul ferchezuit loc sa treaca cu masina? Intrebare usoara, raspuns greu....sau era invers? Si pana la serviciu am mai dat de doi asemenea soferi ( tot barbati ) care n-aveau loc pe strada.
Vineri: azi am avut de-a face cu soferi profesionisti. Doi la numar. Unul pe autobuz, care nu se mai uita si-n oglinda cand pleaca din statie ( fara semnal bineinteles ) si era sa ma polisheze putin. Si celalalt de pe o masina de marfa. Dubita din aia de 3,5 t. Inca unul care avea impresia ca-i cumparase mamicuta lui tot bulevardul.
Si saptamana inca nu s-a terminta. Maine e sambata. Si va trebui sa ies cu masina.
Una peste alta, in timp ce scriam randurile de mai sus, am revazut pentru a nu stiu cata oara Gone in 60 seconds. Faine masini si cascadorii. Cascadorii ce nu se pot face cu masinile noastre autohtone. Din pacate pentru proprietarii lor. Unii dintre ei chiar se cred Nicholas Cage la volanul lui Eleanor si ar mai vrea s-o aiba si pe Angelina langa ei.
Pupici. Ne vedem in Germania.
miercuri, 24 februarie 2010
AMR 4: pana la excursia din Germania
Si pentru ca am aflat ca diurna de 35 eur/zi nu va fi valabila, mi s-au dus pe apa sambetei si planurile mele de a vizita Stuttgart-ul si respectiv Muzeul Mercedes si Muzeul Porsche. Asa incat ma delectez acum doar cu scrierile altora care le-au vizitat. Si totusi ce-o sa fac eu sambata si duminica? Pentru ca banuiesc ca oraselul de 20.000 unde voi fi cazata nu va prezenta interes de 2 saptamani. O sa-l invat ca pe buzunare in serile saptamanii, dupa cursuri. Si atunci? In week-end? Uffff.....
Ori o sa stau doar in hotel cu laptopul in brate, eventual mai scriind ceva pe blog, ori inchiriez o bicicleta si o iau de nebuna prin imprejurimi ( asta daca am noroc si nu ploua si nu e prea frig ).
Hmmm. Se preconizeaza a fi o foarte plisctisitoare perioada. Sper sa ma insel.
Pana atunci insa, mi s-a deschis apetitul pentru calatorii. Asa ca m-am apucat de cautat pe net, printre bloguri, diferite descriptii de destinatii de vacanta ale diferitelor persoane. Foarte interesante unele dintre ele. Dar cea mai interesanta o puteti citi si voi aici
Ori o sa stau doar in hotel cu laptopul in brate, eventual mai scriind ceva pe blog, ori inchiriez o bicicleta si o iau de nebuna prin imprejurimi ( asta daca am noroc si nu ploua si nu e prea frig ).
Hmmm. Se preconizeaza a fi o foarte plisctisitoare perioada. Sper sa ma insel.
Pana atunci insa, mi s-a deschis apetitul pentru calatorii. Asa ca m-am apucat de cautat pe net, printre bloguri, diferite descriptii de destinatii de vacanta ale diferitelor persoane. Foarte interesante unele dintre ele. Dar cea mai interesanta o puteti citi si voi aici
marți, 16 februarie 2010
Cu gandul la plecare...
...la plecarea de vreo 12 zile in Germania. Pe langa Stuttgart. Mai ies din depresie. Sper. Pana acum doar am trecut prin Germania si, in afara de o noapte dormita in Bonn ( parca....Andreuta, ajuta-ma!! ) si cateva minute petrecute pe strazile aceluiasi oras, n-am reusit sa savurez frumusetile acestei tari. Pe care o consider fascinanta. Dar am o maaarrrreee problema: nu reusesc sa inteleg limba asta: germana. Deloc. Stiu sa numar pana la 10 ( cu greu ) si sa zic buna ziua si eventual te rog si multumesc. Din pacate, extrem de putine cuvinte pentru a ma putea face inteleasa sau a intelege eu ceva prin aceasta tara. Stiu ca, de cate ori am trecut pe acolo si opream la benzinarii, preferam sa scormonesc in strafundurile neuronilor mei traducerea la pompa 1 sau 2 sau n, decat sa incerc sa vorbesc in engleza. De ce? Pentru ca se uitau la mine saracele tantici de la casa cu ochi straini si goi, de parca eram cine stie ce aratare aparuta in fata lor de pe alte planete.
Am auzit multa lume care spune ca francezii sunt cei care nu vor sa vorbeasca engleza, desi stiu. ( o fi nationalism extrem, ca lipsa de bunavointa n-as crede....sunt totusi francezi ). Dar eu n-am avut absolut nici o problema in Franta cu limba engleza. In schimb in Germania...MEREU.
Parca nu-mi vine sa cred ca nu stiu germanii astia sa numere macar pana la 10 in engleza. Dar, incerc sa evit sa despic firul in 4. O sa vad eu cum e de fapt, acum, ca doar o sa stau 12 zile. O sa am timp sa analizez.
Am auzit multa lume care spune ca francezii sunt cei care nu vor sa vorbeasca engleza, desi stiu. ( o fi nationalism extrem, ca lipsa de bunavointa n-as crede....sunt totusi francezi ). Dar eu n-am avut absolut nici o problema in Franta cu limba engleza. In schimb in Germania...MEREU.
Parca nu-mi vine sa cred ca nu stiu germanii astia sa numere macar pana la 10 in engleza. Dar, incerc sa evit sa despic firul in 4. O sa vad eu cum e de fapt, acum, ca doar o sa stau 12 zile. O sa am timp sa analizez.
vineri, 15 ianuarie 2010
....de Sarbatori
Iar a trecut o luna ( sau as putea spune chiar un an ) de cand am uitat de blog si n-am mai scris. Dar eu m-am obisnuit cu asta si probabil ca si voi, cei putini care-mi frunzariti paginile acestui asa zis jurnal.
S-au intamplat destule in aceasta perioada de "tacere". Si bune si rele. C-asa e-n viata.
M-am bucurat de bucuria copiilor din doua catune din jud. Hunedoara, unde am fost impreuna cu Mos Craciun, care s-a pregatit temeinic pentru aceasta intalnire: carti, jucarii, fructe si multa caldura.
Apoi, prin bunavointa unui amic, am avut de sarbatori si masinuta cu care m-am putut misca prin tara: mai intai acasa la mama, pe care am imbarcat-o si am plecat impreuna catre Brasov, sa facem Craciunul la frate-miu, in familie. Si-asa a fost. Un Craciun frumos, cu multa lume ( din familie ), cu multa mancare ( porcarii ) si cadouri frumoase.
Inutil de spus ca in fiecare noapte ( exceptand una ) am petrecut impreuna cu ai mei prieteni jucand tot soiu' de jocuri " de societate". Asta pana in data de 30 dec. cand, in formula incompleta, din pacate ( Eugen si Georgi fiind in tari straine ) ne-am indreptat catre Sambata de Sus, unde ne propusesem sa petrecem Revelionul.
Aaaa...am uitat....pe 29 am fost la film, la Avatar. Frumusel filmul. Simplut, dar cu efecte speciale spectaculoase.
Buuunn. So, in 30 am plecat voiosi catre Sambata. Din pacate nu era zapada si nici nu ningea. Se mai gaseau cateva gramezi de zapada inghetata de vreo cateva zile, dar in rest...doar ploaie.
Ca intotdeauna in iesiri de genul asta, prima seara a fost de exceptie. Distractie, cantec, dans.
Pe 31 dec, de dimineata, cand lumea inca mai lemnevea in pat, eu aveam chef de plimbare. Asa ca mi-am agatat aparatul foto de gat si-am plecat sa vizitez imprejurimile. De care n-am fost foarte incantata. Pentru ca ( ca in majoritatea locurilor frumoase din tara noastra ) nici aici n-am scapat de gunoaie. De peturi si sticle de bere aruncate aiurea, in padure, in conditiile in care la nici 50m existau tomberoane. Imaginile spun totul.
Apoi, din 31 decembrie dupa-amiaza, parca toata lumea era deja mult prea obosita. S-a stat doar pe scaun la mesele de joc. Ca nu se poate sa nu existe sacosele de jocuri de toate felurile. Ca sa avem din ce alege. Si-am avut.
Si, din pacate, exact de Revelion, spiritele s-au incins intr-un mod neplacut, culminand cu certuri si discutii inutile, din punctul meu de vedere. Si am descoperit ca toate aceste discutii purtau de fapt in spate o incarcatura emotionala de cateva luni. Dar, totul a trecut si prieteniile au ramas. Sper doar sa fie aceeleasi. Sa nu se fi schimbat nimic.
Mda...a fost si Revelion 2010. Si a trecut mult prea repede. Asa se intampla cu momentele de relaxare: trec mult prea repede.
3Ianuarie. Ultima zi de vacanta. Ninge. De ce tocmai acum a inceput sa ninga? Si e atat de frumos. Nu mai putem sta vreo 2 zile? Ce pacat.
4 Ianuarie. Plecat-am, impreuna cu mama, catre Bucuresti. Am ajuns la noua mea casa ( care nu-i a mea, unfortunatelly ). Foarte primitoare si calduroasa. Si mare. E frumos. Ma simt bine in noua casa. Dar ii lipseste ceva. Mai lipseste un suflet din ea. Sa fie doua. Sau poate ca imi lipseste mie? Si dau vina pe casa?
Hmmm.Ma rog.....
5 Ianuarie. Prima zi de munca. La alt job. Tot vanzari. Dar domeniul este total diferit si necunoscut mie. Aparatura medicala. Tatal meu m-a invatat sa fiu mereu optimista. Asa ca, tot ce pot sa spun este ca ma voi descurca de minune si in acest domeniu. Ca doar un vanzator bun poate vinde orice. Chiar si nisip in Sahara ( dupa cum imi spunea Sorin odata ).
Sau castraveti gradinarului
Sau gheata la Polul Nord.............
vineri, 11 decembrie 2009
Vine Craciunul......e vremea actiunilor umanitare
" Din an in an sosesc mereu
La geam cu Mos Ajun,
E ger cumplit, e drumul greu,
Da-i obicei strabun.
Azi cu stamosii cant in cor
Colindul sfant si bun.
Tot mos era si-n vremea lor
Batranul Mos Craciun.
E sarbatoare si e joc
In casa ta acum,
dar sunt bordeie fara foc
Si maine-i Mos Craciun
Si-acum te las, fii sanatos
Si vesel de Craciun,
Dar nu uita, cat esti voios
Ramane sa fii bun. "
Da, sa nu uitam sa fim si buni. In preajma sarbatorilor de iarna toata lumea indeamna la bunatate si marinimie, dar cati dintre noi pun in aplicare ceea ce gandesc?
Va pot spune eu ca exista cateva cluburi sportive ( Transilvania Adventure sau CORB ) care de-abia asteapta sa vina Craciunul ca sa poata aduce un zambet si o bucurie si in sufletele oamenilor muntilor, la a caror case se ajunge destul de greu daca nu ai o masina 4x4.
Anul acesta, Tansilvania Adventure Club se va transforma in Mos Craciun pentru copii din satele hunedorene. Copii care ar putea sa-ti spuna cum se aduna lemnele din padure sau cum se merge cu animalele la pascut, dar, din pacate, sunt destul de multi cei care n-au vazut pana acum o papusa sau o masinuta.
Speram sa fim un Mos frumos, bogat si primit cu caldura de catre copilasi.
Va voi povesti mai multe dupa ce revin din locurile pitoresti ale Apusenilor.
La geam cu Mos Ajun,
E ger cumplit, e drumul greu,
Da-i obicei strabun.
Azi cu stamosii cant in cor
Colindul sfant si bun.
Tot mos era si-n vremea lor
Batranul Mos Craciun.
E sarbatoare si e joc
In casa ta acum,
dar sunt bordeie fara foc
Si maine-i Mos Craciun
Si-acum te las, fii sanatos
Si vesel de Craciun,
Dar nu uita, cat esti voios
Ramane sa fii bun. "
Da, sa nu uitam sa fim si buni. In preajma sarbatorilor de iarna toata lumea indeamna la bunatate si marinimie, dar cati dintre noi pun in aplicare ceea ce gandesc?
Va pot spune eu ca exista cateva cluburi sportive ( Transilvania Adventure sau CORB ) care de-abia asteapta sa vina Craciunul ca sa poata aduce un zambet si o bucurie si in sufletele oamenilor muntilor, la a caror case se ajunge destul de greu daca nu ai o masina 4x4.
Anul acesta, Tansilvania Adventure Club se va transforma in Mos Craciun pentru copii din satele hunedorene. Copii care ar putea sa-ti spuna cum se aduna lemnele din padure sau cum se merge cu animalele la pascut, dar, din pacate, sunt destul de multi cei care n-au vazut pana acum o papusa sau o masinuta.
Speram sa fim un Mos frumos, bogat si primit cu caldura de catre copilasi.
Va voi povesti mai multe dupa ce revin din locurile pitoresti ale Apusenilor.
vineri, 4 decembrie 2009
Banalitati. Patetism. Sfarsitul lumii. Nasterea unei lumi noi.
Mi s-a atras atentia ca n-am mai scris de multisor pe aici. Si e adevarat. N-am fost niciodata in stare sa tin un jurnal zi de zi, nici macar in adolescenta cand majoritatea fetelor au cate ceva de scris si comentat mai mereu.
Dar mi se pare atat de anosta viata mea dinn ultimul timp incat nu mi se pare nimic interesant de publicat.
Adica, ce-as putea sa va spun? Ca azi noapte am stat la serviciu ca sa hartogaresc ( cuvant ce nu exista in dictionar si prin urmare nici la scrabble nu-l pot folosi ), in conditiile in care nu m-a obligat nimeni, n-am nici un avantaj de scos din asta si s-a adunat si multa oboseala?
Ca (din fericire pt. starea mea de confort social ) atmosfera destul de stresanta si apasatoare de la serviciu nu este doar o parere de-a mea, ci este concluzia majoritatii colegilor?
Intamplari banale, care nu intereseaza pe nimeni. Si-atunci ce rost are sa umplu paginile degeaba cu lucruri inutile?
Singurul moment de relaxare din ultima vreme a fost iesirea la film, acum vreo 2 saptamani. 2012. Ca tot e in voga. Filmulet simplu, in stilul caracteristic patetismului american, dar care ataca un subiect morbid ( oare pot sa folosesc cuvantul asta sau e prea dur ?): sfarsitul lumii.
O fi in 2012, n-o fi?!! Nu stie nimeni cu exactitate. Ideea e ca intr-acolo ne indreptam. De fapt, as putea spune ca nu e vorba despre un sfarsit al lumii, ci despre nasterea unei noi lumi. S-a mai intamplat. Nu e chiar o noutate. Asta este ciclul vietii Pamantului.
Va e frica de moarte? Dar de ce? Moartea nu se simte, deci n-ar trebui sa fie o fobie.
"Miracolul mortii nu consta in ceea ce sfarseste ea, ci in ceea ce incepe" - Mircea Eliade
"Moartea este unicul fenomen din aceasta lume despre care nu poti sa spui nimic cu privire la ce anume este aceasta. La intrebarea ce este moartea? Raspunsul meu vine astfel: Moartea este ceea ce nu poate fi " - Sorin Cerin
Dar mi se pare atat de anosta viata mea dinn ultimul timp incat nu mi se pare nimic interesant de publicat.
Adica, ce-as putea sa va spun? Ca azi noapte am stat la serviciu ca sa hartogaresc ( cuvant ce nu exista in dictionar si prin urmare nici la scrabble nu-l pot folosi ), in conditiile in care nu m-a obligat nimeni, n-am nici un avantaj de scos din asta si s-a adunat si multa oboseala?
Ca (din fericire pt. starea mea de confort social ) atmosfera destul de stresanta si apasatoare de la serviciu nu este doar o parere de-a mea, ci este concluzia majoritatii colegilor?
Intamplari banale, care nu intereseaza pe nimeni. Si-atunci ce rost are sa umplu paginile degeaba cu lucruri inutile?
Singurul moment de relaxare din ultima vreme a fost iesirea la film, acum vreo 2 saptamani. 2012. Ca tot e in voga. Filmulet simplu, in stilul caracteristic patetismului american, dar care ataca un subiect morbid ( oare pot sa folosesc cuvantul asta sau e prea dur ?): sfarsitul lumii.
O fi in 2012, n-o fi?!! Nu stie nimeni cu exactitate. Ideea e ca intr-acolo ne indreptam. De fapt, as putea spune ca nu e vorba despre un sfarsit al lumii, ci despre nasterea unei noi lumi. S-a mai intamplat. Nu e chiar o noutate. Asta este ciclul vietii Pamantului.
Va e frica de moarte? Dar de ce? Moartea nu se simte, deci n-ar trebui sa fie o fobie.
"Miracolul mortii nu consta in ceea ce sfarseste ea, ci in ceea ce incepe" - Mircea Eliade
"Moartea este unicul fenomen din aceasta lume despre care nu poti sa spui nimic cu privire la ce anume este aceasta. La intrebarea ce este moartea? Raspunsul meu vine astfel: Moartea este ceea ce nu poate fi " - Sorin Cerin
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
