vanity

Firenze

2010-11-01T06:43:00.000-07:00

Dupa calatoria imaginara in jurul lumii de acum cateva zile, a sosit si momentul unei calatorii for real. In Italia. Mai exact in Florenta, cu o foarte scurta escala in Pisa. In Pisa am stat foarte putin, atat cat am traversat orasul pe jos, de la aeroport catre centru. Adica catre faimosul turn si Dom. M-am invartit putin pe acolo, am facut cateva poze si m-am indreptat apoi catre gara centrala din Pisa pentru a lua trenul catre Firenze. Aproape ca uitasem placerea de a merge pe jos si de a descoperi locuri noi, interesante si cu o incarcatura istorica imensa. Desi in Pisa nu prea ai ce vedea in afara de acea piata in care se afla turnul si domul, fiind un loc nou, ma atragea fiecare casa veche si fiecare zid mai darapanat.

Apoi a urmat prima zi in Firenze. Pe care am inceput-o in jurul pranzului cu o plimbare catre suburbia Fiesole, acolo unde se afla European University Institute.

Am continuat cu o plimbare in pas alert prin centrul istoric al Florentei. O multime de minunatii arhitectonice mi se perindau prin fata ochilor si-mi era aproape imposibil sa nu intorc capul catre fiecare cladire pe langa care treceam. Iar momentul cel mai impresionant a fost atunci cand am vazut Domul. Intr-adevar breathtaking, asa cum au spus si niste americani cu care am "impartit" bus-ul de la EUI catre centru. Desi mai vazusem domuri (de ex. cel de la Milano, acum cativa ani, care este de-asemenea o capodopera gotica ), acesta te face sa nu-ti iei ochii de la el.

"Piatra de temelie a Domului din Florenta a fost pusa pe 8 septembrie 1296, iar bisericii i-a fost dat numele de Santa Maria del Fiore. Edificiul a fost construit peste ruinele bisericii Santa Reparata, care fusese de-a lungul timpului catedrala Florentei, dupa Baptisteriu si Biserica San Lorenzo. Lucrarile au fost intrerupte la moartea lui Arnolfo di Cambio in 1302, iar in 1331, Giotto, considerat unul dintre cei mai revolutinari artisti ai epocii, a fost insarcinat sa finalizeze proiectul titanic al noii catedrale. Dupa Giotto, care s-a occupat mai mult de construirea Clopotnitei (Campanile) din Piata Domului, de lucrari s-au ocupat mai multi arhitecti, intr-o perioada in care Europa era devastata de ciuma si de tubulente economice si politice, iar finantarea proiectului devenise o problema.

Dificultati in realizarea constructiei au fost intampinate la cupola, care exercita o greutate si forte laterale mult prea mari pe zidurile de sustinere. Cel care a reusit sa o finalizeze a fost Filippo Brunelleschi in anul 1436.

Construirea Domului din Florenta a durat 140 de ani, dar fatada actuala a aparut abia in 1887 si este opera arhitectului Emilio de Fabris"

In arhitectura Domului predomina stilul gotic, iar fatada cu ornamente bogate si viu colorata contrasteaza puternic cu interiorul auster al catedralei, in care se afla capodopere ale Vasari, Paolo Uccello si Andrea del Castagno.

Urmeaza si celelalte capodopere in post-urile ce vor veni :)

Calatorie in jurul lumii

2010-10-13T12:17:00.000-07:00

M-am hotarat. Plec in calatorie. In jurul lumii. Din pacate, doar imaginar. Astazi, de exemplu, sunt in Londra. Ascult un post radio din Londra, am citit istoria Londrei http://en.wikipedia.org/wiki/London
si, din cand in cand, vorbesc cu accent englezesc.
Londra a ramas unul dintre orasele de pe lista mea principala de calatorii, pe care n-am reusit sa-l vad inca for real. In schimb, imaginatia mea poate merge departe si este si alimentata de internet, de poze ale cunoscutilor si de povestiri.

TAT 2010

2010-10-12T03:52:00.000-07:00

Post scris la sfarsitul lui iulie dar, din motive obiective, publicat doar astazi :D

A mai trecut o editie de TAT. A 9-a. Cu bune si rele. Cu participanti multumiti sau nemultumiti. Mereu se vor gasi nemultumiti. Ca nu le convine mancarea sau locul de campare, ca RB-urile nu sunt corecte la milimetru, ca gps-urile nu functioneaza in parametri...etc. Ideea e ca in final majoritatea va veni si anul viitor. Cu exceptii pentru care absenta de anul viitor mi s-a facut cunoscuta in mod direct: criza ( prea multi bani cheltuiti pe drumul inspre Romania si inapoi acasa - oriunde ar fi aceasta casa: Belgia, Olanda, UK ), organizarea care se pare ca nu atinge standardele unora dintre ei ( nu ca la alte competitii ar fi cu mult diferita, dar probabil ca se simt mai bine daca se plang mereu de cate ceva ) .
Una peste alta, TAT-ul ramane cea mai dificila competitie de profil din Europa. Iar acest loc si l-a dobandit prin munca si voluntariatul unor oameni pasionati de ceea ce inseamna masini 4x4 si off-road.
Anul viitor este unul aniversar - a 10-a editie. Sunt sigura ca participarea va fi la fel de numeroasa si ca adevaratii pasionati de off-road nu se impiedica de micile probleme administartive de care s-au lovit pana acum. Multii prieteni ai TAT-ului vor fi primiti cu bratele deschise pentru a se aventura in frumoasele paduri si impresionantii munti Metaliferi.

Inca o leapsa

2010-04-02T00:49:00.000-07:00

Perioada infloritoare a lepselor de pe bloguri a fost toamna-iarna anul trecut. Dar pe mine acum m-au prins. Sau poate ca doar acum am gasit cateva lepse care mi se par dragute si nu foarte plictisitoare.
Iata inca una:

Sunt doar eu
As vrea sa ma intorc in timp cu 10 ani
Pastrez agenda mea si a surorii mele de cand eram adolescente
Mi-as dori sa am 25 kg mai putin
Nu-mi place sa nu fac nimic
Ma tem de conspiratii
Aud numai ce-mi convine
Imi pare rau de zilele care trec si nu se mai intorc
Imi place ENORM sa conduc ( masini / autoturisme )
Nu sunt slaba
Cant cateodata
Niciodata nu ma voi satura de calatorii
Rar.... ????
Plang destul de des in ultima vreme
Stare de confuzie: m-am nascut in epoca potrivita personalitatii mele?
Am nevoie de prieteni
Ar trebui sa ma mobilizez mai repede
As putea sa locuiesc intr-o rulota

Andreuta ur next

Leapsa....If I were...

2010-04-01T23:09:00.000-07:00

Eu n-am sa transmit leapsa doar unei persoane. Sunteti toti invitati, daca va face placere. Mie mi-a placut foarte tare. Mi se pare un fel de test de personalitate.
Enjoy

If I were a month, I would be December
If I were a day of the week, I would be Friday
If I were a time of day, I would be night
If I were a animal, I would be a panther
If I were a direction, I would be… west
If I were a virtue, I would be … honesty
If I were a historical figure I would be Joana d’Arc
If I were a stone, I would be onyx
If I were a bird, I would be an eagle
If I were a planet, I would be Venus.
If I were a liquid, I would be Whiskey
If I were a flower/plant, I would be a yellow rose
If I were a kind of weather, I would be a snow day
If I were a musical instrument, I would be a guitar.
If I were an emotion, I would be happiness
If I were a sound, I would be the sound of a river
If I were an element, I would be air.
If I were a song, I would be Lady in Red
If I were a movie, I would be Godfather
If I were a tv-series, I would be Californication
If I were a fictional character, I would be Superman
If I were a food, I would be cheese
If I were a city, I would be Amsterdam
If I were a taste, I would be lemon taste
If I were a scent, I would be the scent of winter / snow
If I were a color, I would be black
If I were a word, I would be vanity
If I were a facial expression, I would be ;)
If I were a subject in school, I would be Geography
If I were a cartoon character, I would be pink panther
If I were a shape, I would be a circle
If I were a number, I would be 7
If I were a car, I would be Defender
If I were an item of clothing, I would be a pair of Diesel jeans

D-zeu isi cheama ingerii inapoi

2010-03-23T03:17:00.000-07:00

Probabil D-zeu este f. suparat pe noi, romanii. Pentru ca de cativa ani, a chemat la El multi oameni buni si de valoare. Care ar mai fi trebuit sa stea printre noi, sa ne ajute sa trecem mai usor si cu zambetul pe buze prin aceasta lume cruda. De la actori, muzicieni, academicieni, pictori, scriitori, reporteri, pana la oameni simple si copii inocenti care n-au apucat sa se bucure inca de frumusetile acestei vieti. Toti se duc pe rand, lasand un mare gol in sufletele noastre si asa destul de sfasiate.
Gheorghe Dinica, Nicu Constantin, Ion Dolanescu, Marga Barbu, Stefan Iordache, Adrian Pintea, Ilarion Ciobanu, Florian Pittis, Colea Rautu, Gheorghe Dinica, Mihaela Tonitza Iordache, George Pruteanu,
Valeriu Lazarov, Florin Bogardo, Laura Stoica, Theodor Hristea, C-tin Ciopraga, Stefan Niculescu, Max Banus, Sabin Balasa, Monica Lovinescu, Dina Cocea, Haralamb Zinca, Virgil Candea, Serban Georgescu, Ion Nicodim, Gil Dobrica, Octavian Paler, Jeana Gheorghiu, David Ohanesian, Toni Tecuceanu.
Si probabil ca mai sunt si alti. Dar pe acestia mi i-am adus aminte acum.
Ieri, D-zeu a mai chemat la el un om pasionat de munca lui.Mile Carpenisan. Un om tanar, profesionist si neinfricat. O simpla infectie l-a doborat pe omul care a trecut prin gloante si bombe ca sa ne prezinte realitatea unui front de razboi.
Probabil ca, la fel ca si cei enumerati mai sus, era mult prea bun pentru aceasta lume.
Acum va face reportaje intr-o lume fara razboaie, fara ura si resentimente.

D-zeu sa-l odihneasca!

Tutunul dauneaza grav sanatatii

2010-03-20T14:04:00.000-07:00

Daca nu esti atent.......http://www.youtube.com/watch?v=afFDIk4j2yM

Ghinion? Noroc? Sau cineva acolo sus ma iubeste. Totusi.

2010-03-16T06:46:00.000-07:00

Ieri mi-am pierdut portofelul. Pentru prima data in viata ( excluzand furtul de acum cativa ani de la Barcelona cand m-au lasat ai nostri conationali fara acte, bani, telefoane, camera foto etc ). Nu stiu ce si cum am facut, dar am descoperit, la un moment dat, ca nu mai am portofelul la mine. Mergand inapoi pe firul evenimentelor, mi-am dat seama ca-l aveam in pantaloni, in buzunarul de la spate si mi-a iesit. N-am simtit nimic. Am vrut sa platesc lumina si m-am gandit ca n-are rost sa merg cu masina pt. ca sediul Enel este f. aproape de serviciu. Si as fi facut cu siguranta mai mult timp cu masina decat pe jos. Cand am ajuns aproape de ghiseu, am vrut sa pregatesc banii si....surpriza: ia portofelul de unde nu-i. Am iesit repede de la rand si am luat-o pe drum inapoi in speranta ca-l voi gasi - desi nu credeam ca se poate. N-am facut zece pasi si ma suna un coleg care m-a intrebat direct: " Ai actele la tine?" Eu, foarte bulversata, nu intelegeam ce vrea de la mine, despre ce acte vorbeste. "Buletin, permis ai la tine" Si zic: "Nu ma am nimic. Tocmai mi-am pierdut portofelul asa ca nu mai am nici un act. Dar de ce ma intrebi?" Si-n momentul ala mi s-a luat o mare piatra de pe inima cand mi-a spus ca l-a sunat o tanti si i-a spus ca a gasit un portofel cu actele mele si, cotrobaind dupa un nr. de tel, a dat de RCA-ul de la masina pe care era trecut si nr. colegului meu ( masina pe care o conduc acum este fosta masina de serviciu a acestui coleg ). WOW ma gandesc. Mai exista si oameni cinstiti pe lumea asta. O sun repede pe tanti care-mi spune ca ma asteapta sa vin sa-mi iau portofelul. Doamna respectiva este medic la o policlinica de pe str. Washington - despre care nici n-am stiut pana acum.. Asa ca mi-am recuperat portofelul si tot continutul lui. Nu lipsea nici macar moneda de 50 bani. Pe drumul inapoi spre serviciu ma gandeam cat noroc pot sa am. Sau poate ca nu e doar noroc si cineva acolo sus ma vegheaza si are grija de mine cand eu sunt ametita. Saru'mana tata.

Back home

2010-03-12T11:12:00.000-08:00

Si am ajuns acasa. Dupa doua saptamani frumoase, de invatare, putina distractie si cateva incidente aviatice ( daca le pot spune asa ). Saptamana trecuta stiti ce am facut pentru ca v-am relatat deja, mai mult sau mai putin detaliat, aproape fiecare zi. Saptamana asta m-am simtit obosita si am evitat sa mai stau pana tarziu cu ochii in laptop. Asa ca va voi povesti pe scurt cum au decurs ultimele zile de training din Germania.
Ultimele trei zile de scoala au trecut incredibil de repede, mai repede decat as fi vrut si m-as fi asteptat. La fel cum nu m-as fi asteptat sa-mi placa atat de mult cursurile in sine. Desi am avut intotdeauna un sentiment de inferioritate fata de ceilalti, care erau familiarizati cu ce se intampla, mi-am demonstrat la sfarsit ca totusi ceva-ceva s-a legat si de mine si cele 8 zile de trainning n-au trecut ca un fum de tigara prin creierasul meu.
Si mi-am demonstrat inca o data ca, desi greutatea mea este cu mult mai mare decat cea pe care mi-as dori-o si ar trebui sa fie in concordanta perfecta cu inaltimea si varsta mea, totusi acest lucru nu ma face mai putin placuta in societate, ci doar mai complexata. Atat. M-am simtit placuta si apreciata pentru ceea ce sunt, nu pentru cum arat. M-am simtit placuta doar pentru ca rad cu pofta si-mi stralucesc ochii cand ma bucur. Am simtit de cateva ori ca sunt centrul (discutiilor) in jurul carora celorlalti graviteaza ( o data cand se discuta despre off-road ). Mi-a facut placere sa observ ca, desi n-am mai exersat demult, inca n-am uitat ce inseamna flirt. Si ca, cel mai important, n-am uitat sa rad, sa ma simt bine. Sa revin la viata de dinainte de noiembrie 2008 sau chiar la cea de dinainte de octombrie 2009.
Asa ca, dragilor, asta nu e, cu siguranta, o lectie de viata, dar este pentru mine o usa pe care am reusit sa o deschid, poate spre o viata mai linistita. Si poate e doar intrarea pe un coridor cu multe usi pe care va trebui sa le deschid pana la a ajunge la o viata multumita. Si sper din tot sufletul sa fie asa.

Ultima zi de week-end

2010-03-07T13:10:00.000-08:00

...a fost relaxanta. Odihna pana pe la pranz, apoi iesit cu Ashik ( este o ea ) to take lunch, plimbat putin prin piata centrala care de data asta a fost plina ochi de oameni. Cred ca au venit si de prin oraselele apropiata pentru ca nu am vazut atata lume in toata saptamana pe strazile Bretten-ului. Vor urma si niste poze, dar numai maine. Apoi, in sfarsit am mers la bowling. Doua ore si jumatate de aruncat bile in popice m-au binedispus fantastic. Deja simt febra musculara, dar gandul ca maine e posibil sa merg din nou ma face sa dau uitarii toata durerea de picioare si mana dreapta. Si vreau sa merg si ca sa-l mai vad o data pe baietelul de la receptia centrului de bowling care este un frumusel si jumatate: brunet cu ochii verzi. Nu va ganditi la nimic pervers, ca are vreo 25 ani si un metru jumate. Dar are niste ochi superbi. Si azi nu mi-am mai luat camera dupa mine ca sa pot sa-l trag in poza. Dar mai e si maine o zi. Sau poimaine.
Iar acum, pe seara, am fost din nou in restaurantul de langa hotel, unde am devenit clienta fidela - e deja a cincea oara cand merg acolo si am adus si clienti noi, asa ca maine voi cere un discount.
In alta ordine de idei, vad ca pe toti cei de pe aici ii macina dorul de tara. Mai putin pe mine. As mai sta vreo luna pe aici. Dar that's just me. You know me. Always available for long trips. Sunt singura careia ii pare rau ca peste patru zile voi fi din nou in Romania.
Oricum, voi mai veni pe aici. Voi avea timp sa ma plictisesc si de locurile astea. Sau nu.

Wochenende in Deutschland

2010-03-06T12:55:00.001-08:00

.....continuarea n-a mai venit vineri noapte, dupa cum am zis, ci vine acum, sambata seara. Nu pentru ca as fi facut ceva interesant care nu mi-a mai lasat timp pentru scris. ci.....pur si simplu. Aseara n-am mai iesit nici la plimbare, nici la bowling. Am vizionat inca un film ( un film pe seara face sederea aici mai usoara ) si....cam atat. N-am mai iesit pentru ca afara era un vant criminal de rece, care prevestea ninsoarea frumoasa de azi. De dimineata chiar era un peisaj de poveste. Case vechi acoperite de zapada, oamnei iesiti in fata fiecarei case sa dea zapada de pe trotuar, copii iesiti la joaca....de basm. Iar in piateta de langa hotel e si o asa-zisa piata de week-end, care da si ma mult farmec acestui orasel.
Astazi de dimineata am luat primul meu mic dejun in hotel, pentru ca pana acum era foarte aglomerat in sala de mese ( si cine ma cunoaste stie ca nu pot sa mananc cand este multa lume in jur ). Am stat cam 30 min, mancand incet - ca niciodata - si uitandu-ma pe geam cum se trezeste oraselul. Am avut o dimineata foarte placuta. Si ziua ar fi putut continua asa. Dar n-a fost chiar cum m-as fi asteptat. Am fost intr-o lunga plimbare, de vreo 2 ore jumate, prin zapada, rugandu-ma de ceilalti patru insotitori ai mei sa incerce sa mearga macar putin mai repede, pentru ca mai mult stateau pe loc decat se miscau, desi se vaitau de frig. Si era de inteles ca le era frig, pentru ca nici in Quatar, nici in Peru nu prea vezi zapada. Intr-un final am ajuns la hotel si un somn de frumusete de trei ore m-a revigorat. Si parca vad ca-n seara asta adorm pe la 2-3.
So, nimc deosebit nici azi. Urmeaza un film, doua si apoi somn. Poate maine se va intampla si ceva interesant.

Vier Tage in Deutschland

2010-03-05T06:48:00.000-08:00

Ieri a fost foarte plicrtisitor cursul. Toata lumea era pe jumatate adormita si astepta sa se termine, dar nu pentru a merge la hotel sa se odihneasca, ci pentru ca programul spunea ca, imediat dupa curs, mergem la bowling. Asa ca fiecare statea cuminte pe locul lui, incercand sa-si tina ochii deschisi, in speranta ca ora 17.00 sa vina cat mai repede. Si a venit. Si-am plecat catre centrul de bowling. Pentru cat de mic este oraselul asta, nu m-as fi asteptat la o sala atat de mare si de faina. 10 piste impecabile, bile polisate. Totul arata foarte bine. Si, pentru ca tot m-am laudat toata ziua ca-mi place foarte tare sa joc bowling, trebuia sa fac o buna impresie. Asa ca am inceput cu 3 strike-uri, castigand primul joc cu 152 ( parca ) de puncte. Cel mai bun joc al meu de pana acum. De fapt, nu stiu daca am depasit 100 puncte vreodata. Nici nu mai conteaza ca urmatoarele doua jocuri le-am pierdut. Oricum, m-am simtit foarte bine. Iar trainerii sunt fenomenali. Zici ca-s alte persoane ( cu totul alte persoane ) in timpul liber.
Sper sa pot repeta figura cu bowling-ul si in seara asta ( daca mai am cu cine ).
Astazi am terminat cursul cu doua ore mai devreme, fiind ultima zi din aceasta parte. Unii au plecat deja catre aeroport. Altii sunt inca aici pentru cursul de saptamana viitoare. Asa ca, ma duc sa-l iau pe peruan si sa facem o plimbare prin oras.
Continuarea......mai la noapte.

Drei Tage in Deutschland

2010-03-03T12:34:00.000-08:00

Mai putin spectaculoasa. Aproape nimic de povestit. Curs practic la " scoala". N-a fost chiar plictisitor, dar totusi nimic deosebit. Nici pe seara n-am mai facut nimic. Doar ca, chiar in acest moment, ma conversez in lobby cu unul dintre peruani, care s-a atasat oarecum de mine ( poate pentru ca a observat ca inteleg ce vorbeste in spaniola sau poate pentru ca, am mai observat eu, ii cam place de mine :D ). Fetelor, nu sariti in sus ca nu se intampla nimic. Doar ca imi face placere sa imi aduc aminte ce inseamna flirt. Mai ales ca se intampla bilingv, simultan in engleza si spaniola.
Si inca ceva: in seara asta am prins o ora de lumina (am terminat cursul cu ora mai devreme ) si am facut cateva poze. Enjoy Bretten

Den zweiten Tag in Deutschland

2010-03-02T13:51:00.000-08:00

Trezit ora 7 cu durere infioratoare de cap. Adormit din nou. Trezit la ora 8. Ma gandeam de dimineata ca nu voi fi o companie foarte placuta pentru cei din jur. Dar cu toata durerea de cap am reusit sa ma binedispun si pe mine si pe ceilalti. Bineinteles ca principalul punct de atractie au ramas tot japonezii, care sunt extrem de simpatici. In aceasta seara am iesit cu totii la restaurant si m-am trezit ghicindu-le in palma barbatilor. :)))) That was very funny. And everybody enjoy it. Georgi, tu trebuia sa fii pe aici.
Durerea de cap mi-a trecut acum, dupa doua pastile de Nurofen. Sper sa-mi fi trecut de tot.

By the way...incerc inca sa invat spaniola si japoneza. Direct de la sursa: de la peruani si de la japonezi. Unul dintre peruani deja imi vorbeste numai in spaniola si, culmea, il inteleg. Cu japonezii e un pic ( dar doar un pic) mai greu.

Asa ca

Adios

おやすみなさい

PS N-am facut inca nici o poza, dar maine plec cu camera de gat.

Ersten Tag in Deutschland

2010-03-01T12:15:00.000-08:00

Prima zi in Germania. Foarte obositoare, dar si incitanta. Obositoare deoarece am ajuns la destinatie cu o intarziere de 6 ore, din cauza asa numitei "storm" care s-a abatut asupra Germaniei. Am plecat din bucuresti cu aproape 3 ore intarziere. Si deoarece mi s-a facut extrem de rau in primul avion, de la Bucuresti la Frankfurt ( turbulente puternice, presiunea care pe mine ma afecteaza mereu cand merg cu avionul, dar acum a depasit orice limite ...am avut niste dureri ingrozitoare de cap, aveam impresia ca-mi explodeaza capul si ca nu mai aterizam o data ), mai ca imi doream sa nu mai prind nici un avion si sa ma trimita Lufthansa cu taxiul pana la destinatia finala. Ceea ce nu s-a intamplat. Mai exista un avion de la Frannkfurt la Stuttgart la ora 10 pm ( neanulat ) pentru care am primit un bilet fara loc, fiind in postura de "waiting list". Surpriza sau nu si acest avion a plecat cu o intarziere de o ora si ceva, in care conditii pe la ora 12.15 am, 01.03.2010, ma aflam in fata aeroportului Suttgart, terminalul 1, Sosiri uitandu-ma in stanga si in dreapta, pierduta oarecum in spatiu si timp. Nu stiu de unde a aparut un nene intr-un fel de uniforma spre care m-a indreptat instant cu intrebarea ( stupida pentru el dupa cum mi-a dat seama dupa priviri ): Daca iau un taxi, ma duce la orice destinatie sau doar in Stuttgart? Si din cateva vorbe am descoperit ca el lucreaza in aeroport la biroul de "Taxi & Bus". Asa ca am mai astepta vreo 15 min, timp in care mi-a chemat un taxi si a si venit, m-am imbarcat si cam in 30 min am ajuns la hotel, in Bretten. Pana la urma n-am descoperit cati km sunt exact de la Stuttgart la Bretten, ideea e ca nenea taximetristul a mers ca vantul si ca gandul, adica avea 120km/h dupa ce frana inaintea unei curbe de 100 grade. Cu toate astea, in momentul in care a intrat in localitate, a redus imediat la 50km/h. Si, in sfarsit, pe la 1.30 am eram in camera de hotel, cu capul explodand, de-abia respirand ( am uitat sa mentioney ca am si racit inainte cu doua zile de plecare ). Am adormit cu greu si cand a sunat ceasul la 7 dimineata imi venea sa-l arunc in primul perete.

Am plecat apoi, pe la 8 jumate,catre sediul Richard Wolf, aflat la 15 min de mers cu masina de hotelul unde sunt cazata. Ei, si de aici incepe distractia. Colegi de curs imi sunt: 3indieni(unul reprezentand o firma din India, altul una din Kuweit si o tipa care vinde pentru o firma din Quatar ), 3 din Africa de Sud ( o tipa si doi tipi ), 3 din Japonia ( tot o tipa si doi tipi ) si un tinerel din Kazakstan ( care nu stie engleza deloc, dar - spre mirarea tuturor - stie germana ). Iar mai pe dupa-amiaza au aparut si 2 peruani. O diversitate culturala foarte simpatica si colorata. Si pste toata aceasta adunatura de natii, trainerul neamt, cu un nume alambicat, dar totusi destul de usor de pronuntat - Uwe Spitzmuller. Mda...inca nu m-am obisnuit cu multitudinea de accente, ma vad nevoita sa pronunt destul de des cuvantul sorry, pentru ca interlocutorul meu sa repete, eventual mai rar ( cazl unuia dintre indieni, care vorbeste incredibil de repede ) ce a spus mai devreme. Iar cireasa de pe tortul zilei sunt japonezii care nu stiu engleza deloc. Adica ei, pentru ca ea stie si pentru ei. E un fel de robotel care traduce in timp real tot ce se intampla si ce vorbesc ceilalti. Fenomenala fata. Un metru jumate - fara exagerare - si zici ca-i argint viu.

De-abia astept ziua de maine sa vad ce zambete imi mai aduce.

Acum ma duc la somn, in speranta ca durerea de cap sa-mi treaca totusi pana maine, pentru ca deja n-o mai suport.

Gute Nacht

Femeia la volan versus barbatul la volan

2010-02-26T10:39:00.001-08:00

Am gasit aici un studiu interesant si niste comentarii...mai mult misogine decat obiective. Pe scurt, sunt date niste cifre si procente din care rezulta ca femeile sunt mai prudente la volan si, ca urmare, au produs si produc mai putine accidente decat barbatii pusi in postura de a conduce o masina.
Mie nu mi-a placut niciodata sa fac statistici, in schimb stiu ca exista in orice domniu si caz exceptii care confirma ( sau nu ) regula ( care regula...nu se stie de cine e facuta ).
Acuma.....io nu ma consider a fi o soferita prudenta, ci doar atenta la tot ce se intampla pe sosea, atat in jurul meu cat si la cateva zeci de metri in fata si chiar si cateva zeci in spate. Si, normal ca exista si momente cand atentia imi este perturbata de catre cine stie ce, dar spre norocul meu, in aceste momente nu mi s-a intamplat inca nimic si sper nici sa nu se intample.
Saptamana asta am avut cateva....sa le spun incidente care, impreuna cu o mica neatentie ( din partea mea, pt. ca din partea celorlalti conducatori auto neatentia exista cu varf si indesat ) puteau sa ne conduca la sectia de politie pentru a scrie declaratii si a desena schema accidentului.
Luni: nu s-a intamplat nimic, doar ca eram intr-o stare atat de proasta incat mi-au trebuit 3 miscari sa fac o parcare laterala. Asta este. Se intampla. Si pe la case mai mari, as putea spune.
Marti: Mergeam linistatita pe banda a doua, pe strada care face legatura intre Splaiul Independentei si Calea Plevnei ( nu stiu daca se numeste tot Mircea Vulcanescu ). La intersectie, destul de multi fac stanga sa mearga pe Calea Plevnei spre Carrefour Orhideea. Stiam lucrul asta, nu-mi faceam probleme pentru ca ramane destul loc si pentru cei ce vor sa mearga mai departe pe Mircea Vulcanescu. Asa ca mi-am continuat drumul. Doar ca, la cativa metri peste mijlocul intersectiei o dom'soara cu un Tico vroia sa faca neaparat staga de pe prima banda. Prin mine. Fara semnal, fara sa schiteze macar un semn ca ar face stanga. Foarte revoltata, de altfel, ca eu nu fac stanga si merg inainte, da si un claxon. Si cu doi neni cu sapca si imbracati cu geci reflectorizante in intersectie. S-a oprit milimetric fata de portiera mea fata-dreapta. Inutil de spus ca primul meu impuls a fost sa scot doua injuraturi. Dar mi-am dat seama ca saraca nici nu stia de ce ma uitam asa urat la ea si nu era nici locul si timpul potrivit sa-i dau o lectie de legislatie rutiera.
Miercuri: nu mi s-a intamplat nimic mie. Am vazut doar o cucoana care forta un tramvai sa se opreasca ( sau poate ca ar fi vrut sa se fereasca tramvaiul, sa se dea un pic mai la stanga ca sa incapa ea )
Joi: a fost ziua barbatilor fara simtul distantei. Si ziua asta m-a convins ca nu e adevarat ce se spune: ca femeile sunt cele care au probleme cu aprecierea distantelor. Pe primul sofer de acest gen l-am intalnit la cativa zeci de metri de casa. De-abia plecasem din fata blocului, pe o strada cu dublu sens, dar pe care sunt parcate masini si pe o parte si pe cealalta. Deci nu incape decat o singura masina printre cele parcate. Prioritatea la trecere e la bunul simt ( sau nu ) al fiecaruia. Eu, in dimineata de joi am fost f. simtita si am oprit pe dreapta ( intre doua masini parcate ) ca sa treaca un domn din sens invers. Un domn la vreo 45 ani, ferchezuit, intr-un frumos exemplat de VW Passat, stand mandru in spatele volanului. E adevarat ca nici eu nu m-am aliniat cu masinile parcate, adica ieseam cu vreo 3 cm in afara " locului de parcare". Dar domnului i-au trebuit 30 secunde sa treaca de mine. Eu ii faceam semn ca are loc pe langa mine, el imi arata ca nu are loc in partea cealalta, pe unde ( probabil ca sa mi se confirme ca aveam dreptate ) tocmai trecuse o doamna cu un copil. No...daca doamna cu copilul a incaput intre masina parcata si VW......oare avea domnul ferchezuit loc sa treaca cu masina? Intrebare usoara, raspuns greu....sau era invers? Si pana la serviciu am mai dat de doi asemenea soferi ( tot barbati ) care n-aveau loc pe strada.
Vineri: azi am avut de-a face cu soferi profesionisti. Doi la numar. Unul pe autobuz, care nu se mai uita si-n oglinda cand pleaca din statie ( fara semnal bineinteles ) si era sa ma polisheze putin. Si celalalt de pe o masina de marfa. Dubita din aia de 3,5 t. Inca unul care avea impresia ca-i cumparase mamicuta lui tot bulevardul.
Si saptamana inca nu s-a terminta. Maine e sambata. Si va trebui sa ies cu masina.
Una peste alta, in timp ce scriam randurile de mai sus, am revazut pentru a nu stiu cata oara Gone in 60 seconds. Faine masini si cascadorii. Cascadorii ce nu se pot face cu masinile noastre autohtone. Din pacate pentru proprietarii lor. Unii dintre ei chiar se cred Nicholas Cage la volanul lui Eleanor si ar mai vrea s-o aiba si pe Angelina langa ei.

Pupici. Ne vedem in Germania.

AMR 4: pana la excursia din Germania

2010-02-24T02:57:00.000-08:00

Si pentru ca am aflat ca diurna de 35 eur/zi nu va fi valabila, mi s-au dus pe apa sambetei si planurile mele de a vizita Stuttgart-ul si respectiv Muzeul Mercedes si Muzeul Porsche. Asa incat ma delectez acum doar cu scrierile altora care le-au vizitat. Si totusi ce-o sa fac eu sambata si duminica? Pentru ca banuiesc ca oraselul de 20.000 unde voi fi cazata nu va prezenta interes de 2 saptamani. O sa-l invat ca pe buzunare in serile saptamanii, dupa cursuri. Si atunci? In week-end? Uffff.....
Ori o sa stau doar in hotel cu laptopul in brate, eventual mai scriind ceva pe blog, ori inchiriez o bicicleta si o iau de nebuna prin imprejurimi ( asta daca am noroc si nu ploua si nu e prea frig ).
Hmmm. Se preconizeaza a fi o foarte plisctisitoare perioada. Sper sa ma insel.
Pana atunci insa, mi s-a deschis apetitul pentru calatorii. Asa ca m-am apucat de cautat pe net, printre bloguri, diferite descriptii de destinatii de vacanta ale diferitelor persoane. Foarte interesante unele dintre ele. Dar cea mai interesanta o puteti citi si voi aici

Cu gandul la plecare...

2010-02-16T10:32:00.001-08:00

...la plecarea de vreo 12 zile in Germania. Pe langa Stuttgart. Mai ies din depresie. Sper. Pana acum doar am trecut prin Germania si, in afara de o noapte dormita in Bonn ( parca....Andreuta, ajuta-ma!! ) si cateva minute petrecute pe strazile aceluiasi oras, n-am reusit sa savurez frumusetile acestei tari. Pe care o consider fascinanta. Dar am o maaarrrreee problema: nu reusesc sa inteleg limba asta: germana. Deloc. Stiu sa numar pana la 10 ( cu greu ) si sa zic buna ziua si eventual te rog si multumesc. Din pacate, extrem de putine cuvinte pentru a ma putea face inteleasa sau a intelege eu ceva prin aceasta tara. Stiu ca, de cate ori am trecut pe acolo si opream la benzinarii, preferam sa scormonesc in strafundurile neuronilor mei traducerea la pompa 1 sau 2 sau n, decat sa incerc sa vorbesc in engleza. De ce? Pentru ca se uitau la mine saracele tantici de la casa cu ochi straini si goi, de parca eram cine stie ce aratare aparuta in fata lor de pe alte planete.
Am auzit multa lume care spune ca francezii sunt cei care nu vor sa vorbeasca engleza, desi stiu. ( o fi nationalism extrem, ca lipsa de bunavointa n-as crede....sunt totusi francezi ). Dar eu n-am avut absolut nici o problema in Franta cu limba engleza. In schimb in Germania...MEREU.
Parca nu-mi vine sa cred ca nu stiu germanii astia sa numere macar pana la 10 in engleza. Dar, incerc sa evit sa despic firul in 4. O sa vad eu cum e de fapt, acum, ca doar o sa stau 12 zile. O sa am timp sa analizez.

....de Sarbatori

2010-01-15T04:56:00.000-08:00

Iar a trecut o luna ( sau as putea spune chiar un an ) de cand am uitat de blog si n-am mai scris. Dar eu m-am obisnuit cu asta si probabil ca si voi, cei putini care-mi frunzariti paginile acestui asa zis jurnal.
S-au intamplat destule in aceasta perioada de "tacere". Si bune si rele. C-asa e-n viata.
M-am bucurat de bucuria copiilor din doua catune din jud. Hunedoara, unde am fost impreuna cu Mos Craciun, care s-a pregatit temeinic pentru aceasta intalnire: carti, jucarii, fructe si multa caldura.

Apoi, prin bunavointa unui amic, am avut de sarbatori si masinuta cu care m-am putut misca prin tara: mai intai acasa la mama, pe care am imbarcat-o si am plecat impreuna catre Brasov, sa facem Craciunul la frate-miu, in familie. Si-asa a fost. Un Craciun frumos, cu multa lume ( din familie ), cu multa mancare ( porcarii ) si cadouri frumoase.
Inutil de spus ca in fiecare noapte ( exceptand una ) am petrecut impreuna cu ai mei prieteni jucand tot soiu' de jocuri " de societate". Asta pana in data de 30 dec. cand, in formula incompleta, din pacate ( Eugen si Georgi fiind in tari straine ) ne-am indreptat catre Sambata de Sus, unde ne propusesem sa petrecem Revelionul.
Aaaa...am uitat....pe 29 am fost la film, la Avatar. Frumusel filmul. Simplut, dar cu efecte speciale spectaculoase.
Buuunn. So, in 30 am plecat voiosi catre Sambata. Din pacate nu era zapada si nici nu ningea. Se mai gaseau cateva gramezi de zapada inghetata de vreo cateva zile, dar in rest...doar ploaie.

Ca intotdeauna in iesiri de genul asta, prima seara a fost de exceptie. Distractie, cantec, dans.

Pe 31 dec, de dimineata, cand lumea inca mai lemnevea in pat, eu aveam chef de plimbare. Asa ca mi-am agatat aparatul foto de gat si-am plecat sa vizitez imprejurimile. De care n-am fost foarte incantata. Pentru ca ( ca in majoritatea locurilor frumoase din tara noastra ) nici aici n-am scapat de gunoaie. De peturi si sticle de bere aruncate aiurea, in padure, in conditiile in care la nici 50m existau tomberoane. Imaginile spun totul.

Apoi, din 31 decembrie dupa-amiaza, parca toata lumea era deja mult prea obosita. S-a stat doar pe scaun la mesele de joc. Ca nu se poate sa nu existe sacosele de jocuri de toate felurile. Ca sa avem din ce alege. Si-am avut.
Si, din pacate, exact de Revelion, spiritele s-au incins intr-un mod neplacut, culminand cu certuri si discutii inutile, din punctul meu de vedere. Si am descoperit ca toate aceste discutii purtau de fapt in spate o incarcatura emotionala de cateva luni. Dar, totul a trecut si prieteniile au ramas. Sper doar sa fie aceeleasi. Sa nu se fi schimbat nimic.
Mda...a fost si Revelion 2010. Si a trecut mult prea repede. Asa se intampla cu momentele de relaxare: trec mult prea repede.
3Ianuarie. Ultima zi de vacanta. Ninge. De ce tocmai acum a inceput sa ninga? Si e atat de frumos. Nu mai putem sta vreo 2 zile? Ce pacat.
4 Ianuarie. Plecat-am, impreuna cu mama, catre Bucuresti. Am ajuns la noua mea casa ( care nu-i a mea, unfortunatelly ). Foarte primitoare si calduroasa. Si mare. E frumos. Ma simt bine in noua casa. Dar ii lipseste ceva. Mai lipseste un suflet din ea. Sa fie doua. Sau poate ca imi lipseste mie? Si dau vina pe casa?
Hmmm.Ma rog.....
5 Ianuarie. Prima zi de munca. La alt job. Tot vanzari. Dar domeniul este total diferit si necunoscut mie. Aparatura medicala. Tatal meu m-a invatat sa fiu mereu optimista. Asa ca, tot ce pot sa spun este ca ma voi descurca de minune si in acest domeniu. Ca doar un vanzator bun poate vinde orice. Chiar si nisip in Sahara ( dupa cum imi spunea Sorin odata ).
Sau castraveti gradinarului
Sau gheata la Polul Nord.............

Vine Craciunul......e vremea actiunilor umanitare

2009-12-11T05:12:00.000-08:00

" Din an in an sosesc mereu

La geam cu Mos Ajun,

E ger cumplit, e drumul greu,

Da-i obicei strabun.

Azi cu stamosii cant in cor

Colindul sfant si bun.

Tot mos era si-n vremea lor

Batranul Mos Craciun.

E sarbatoare si e joc

In casa ta acum,

dar sunt bordeie fara foc

Si maine-i Mos Craciun

Si-acum te las, fii sanatos

Si vesel de Craciun,

Dar nu uita, cat esti voios

Ramane sa fii bun. "

Da, sa nu uitam sa fim si buni. In preajma sarbatorilor de iarna toata lumea indeamna la bunatate si marinimie, dar cati dintre noi pun in aplicare ceea ce gandesc?

Va pot spune eu ca exista cateva cluburi sportive ( Transilvania Adventure sau CORB ) care de-abia asteapta sa vina Craciunul ca sa poata aduce un zambet si o bucurie si in sufletele oamenilor muntilor, la a caror case se ajunge destul de greu daca nu ai o masina 4x4.

Anul acesta, Tansilvania Adventure Club se va transforma in Mos Craciun pentru copii din satele hunedorene. Copii care ar putea sa-ti spuna cum se aduna lemnele din padure sau cum se merge cu animalele la pascut, dar, din pacate, sunt destul de multi cei care n-au vazut pana acum o papusa sau o masinuta.

Speram sa fim un Mos frumos, bogat si primit cu caldura de catre copilasi.

Va voi povesti mai multe dupa ce revin din locurile pitoresti ale Apusenilor.

Banalitati. Patetism. Sfarsitul lumii. Nasterea unei lumi noi.

2009-12-04T00:59:00.000-08:00

Mi s-a atras atentia ca n-am mai scris de multisor pe aici. Si e adevarat. N-am fost niciodata in stare sa tin un jurnal zi de zi, nici macar in adolescenta cand majoritatea fetelor au cate ceva de scris si comentat mai mereu.

Dar mi se pare atat de anosta viata mea dinn ultimul timp incat nu mi se pare nimic interesant de publicat.

Adica, ce-as putea sa va spun? Ca azi noapte am stat la serviciu ca sa hartogaresc ( cuvant ce nu exista in dictionar si prin urmare nici la scrabble nu-l pot folosi ), in conditiile in care nu m-a obligat nimeni, n-am nici un avantaj de scos din asta si s-a adunat si multa oboseala?

Ca (din fericire pt. starea mea de confort social ) atmosfera destul de stresanta si apasatoare de la serviciu nu este doar o parere de-a mea, ci este concluzia majoritatii colegilor?

Intamplari banale, care nu intereseaza pe nimeni. Si-atunci ce rost are sa umplu paginile degeaba cu lucruri inutile?

Singurul moment de relaxare din ultima vreme a fost iesirea la film, acum vreo 2 saptamani. 2012. Ca tot e in voga. Filmulet simplu, in stilul caracteristic patetismului american, dar care ataca un subiect morbid ( oare pot sa folosesc cuvantul asta sau e prea dur ?): sfarsitul lumii.

O fi in 2012, n-o fi?!! Nu stie nimeni cu exactitate. Ideea e ca intr-acolo ne indreptam. De fapt, as putea spune ca nu e vorba despre un sfarsit al lumii, ci despre nasterea unei noi lumi. S-a mai intamplat. Nu e chiar o noutate. Asta este ciclul vietii Pamantului.

Va e frica de moarte? Dar de ce? Moartea nu se simte, deci n-ar trebui sa fie o fobie.

"Miracolul mortii nu consta in ceea ce sfarseste ea, ci in ceea ce incepe" - Mircea Eliade

"Moartea este unicul fenomen din aceasta lume despre care nu poti sa spui nimic cu privire la ce anume este aceasta. La intrebarea ce este moartea? Raspunsul meu vine astfel: Moartea este ceea ce nu poate fi " - Sorin Cerin

Wind of change

2009-11-23T04:04:00.000-08:00

Lumea zice ca doar in momentele in care esti fericit uiti sa mai scrii in jurnal. Si ca doar atunci cand ti se ineaca corabiile te pui pe scris sanatos.

Eu am fost mai mult decat nefericita in ultima perioada. Si n-am scris nimic. N-am scris pentru ca mereu mi se parea ca nici un cuvant nu mai are valoare in fata vietii si a mortii. Nimic nu mi se mai parea frumos sau placut de scris. Toate lucrurile pareau mici si neimportante fata de ceea ce era in sufletul meu. Si mai este inca. Si-o sa mai fie. De fapt, n-o sa dispara niciodata tristetea. Nici macar atunci cand voi avea momente fericite. Un coltisor din suflet tot va plange.

Dar tot viata asta care-ti arata partea ei urata, nu te lasa sa plangi non-stop. Te mai opresti, mai iei o gura de aer, mai rezolvi ceva treburi, dupa care poti sa plangi iar. Si tot asa.

Asa ca se pare ca acum sunt in acea pauza. Timp in care a aparut si un vanticel de schimbare. De schimbare de locuinta si de schimbare de loc de munca.

Sper sa fie o schimbare in bine, pe ambele planuri. Cel putin pe parte de job, pentru ca e o schimbare cam mare: de la autovehicule la aparatura medicala. Nu-mi fac absolut deloc probleme ca nu m-as descurca. Nu e ca si cum as sari de la a scrie poezii sau a picta la a lucra ca mecanic de locomotiva sau invers. Vanzarile sunt tot vanzari. Daca stii sa vinzi un tanc este destlul de usor sa vinzi si un varf de ac. Doar mediile in care te invarti sunt un pic diferite.

De ex. acum, ca vanzator de aparatura medicala, voi intra in contact cu f. multi medici, indeosebi chirurgi. Pfiuuu...si daca stau si ma gandesc ce oroare aveam ( si cred ca am in continuare ) de spitale si de medici ( mai ales de chirurgi ). Poate asa voi scapa de o mica fobie :D

Iar schimbarea de locuinta.......ar fi fost frumos sa ma mut in garsoniera mea, dar, pentru ca nu prea stiu eu cum sa economisesc banutii ca sa pot sa-mi iau si eu casa mea, voi sta tot in casa altora, cu chirie. :)

Da' o sa iasa soarele ( si norocu' ) si pe strada mea........

Oare chiar suntem un popor de inculti?

2009-10-28T00:58:00.000-07:00

Tocmai cand ma gandeam sa scriu si eu cate ceva despre prostiile de emisiuni de divertisment ale televiziunilor romanesti, mi-a luat-o un pic inainte prietena Laura.

Pe ea a socat-o emisiunea lu' Mihai Morar ( Pariu ca stiu ), care ridica in slavi prostia unor pustoaice. Si chiar e un soc sa vezi niste fatuce frumusele care chiar nu au nimic in cap'sorul blond sau brun. Pana acu' ceva zile eram convinsa ca emisiunile de genul asta sunt regizate. Mi se parea aproape imposibil sa nu poti raspunde la niste intrebari de genul: cat fac 2+2-1?

Dar, surpriza: nimic nu e regizat acolo ( cel putin asa sustine Mihai Morar ).

Si-atunci stai si te intrebi: oare chiar nu se mai face nici un pic de scoala in tara asta? Sau se nasc doar copii retardati, care nu reusesc sa retina nimic altceva decat cate un refren de manele si muzica house auzita prin cluburile de fite? Fatucele nu stiu altceva decat sa se plimbe prin mall-uri si pe la terasele de prin Dorobanti si le sticlesc ochii ca niste becuri cu neon cand vad vre-o masina luxoasa ( sa nu credeti ca mai conteaza cine e la volanul acesteia ). Iar flacaii nu vad decat teancurile de bani ale parintilor si don'soarele de mai sus care se fataie prin fata lor.

Credeti ca adolescentii anilor 2000 stiu ce sunt Ciresarii ( sau Winnetou )? Vorba lu' Buzdugan, ar trebui sa se gandeasca cineva sa scrie o carte numita Cocalarii. Pe asta ar citi-o pustii, ca s-ar regasi in ea. Nici n-au cum sa se regaseasca in Ciresarii, ca ei nu stiu ce-i aia sa urci pe munte ( de ex. ), de-aia ii gasesti pe partii, iarna, prin Predeal sau Poiana in cizme cu tocuri si pantofi cu varf ascutit dandu-se cu sacul; sau pe plaja, vara, pe sandalute cu tocuri, respectiv aceeasi pantofi cu varf ascutit - eventual in doua culori.

Din pacate emisiunea de mai sus nu este singura de acest gen. Au inceput sa apara din ce in ce mai multe. Si toate te fac sa-ti fie rusine de rusinea celor ce, cu mandrie, participa la acel spectacol dizgratios, de incultura si indiferenta.

DUST IN THE WIND

2009-10-23T09:35:00.000-07:00

I close my eyes
only for a moment
and the moments gone
all my dreams
pass before my eyes a curiosity
dust in the wind
all we are dust in the wind

Some old song
just a drop of water
in the endless see
all we do
crumbles to the ground
though we refuse to see
dust in the wind

Now, don?t hang on
nothing last forever
but the earth and sky
it lips away

And all my money
won`t another minute buy

Dust in the wind
all we are dust in the wind
dust in the wind
dust in the wïnd

Romanica, tara tuturor imposibilitatilor

2009-09-28T03:01:00.000-07:00

Mi s-a luat....nu-mi mai trebuie Romanica. Tre sa plec. Departe. De ce? Dintr-o groaza de motive. Multe dintre ele le-a insirat Serban Huidu pe blogul lui in vara asta: http://www.serbanhuidu.ro/2009/va-acuz-de-m-am-saturat-de-romania.
Si-ar mai fi:
- multi nesimtiti caraora le e lene sa-si duca punga de gunoi pana la ghena. Si de ce ar face asa cand e mult mai usor sa incerce sa nimereasca tomberonul de la etajul 4+....
- la fel de multi cei care, conducand boiereste din masinile luxoase ( bine-a zis Huidu: mai scumpe decat apartamentul in fata caruia sunt parcate) le este atat de lehamite de paharul de cafea sau suc cumparat de la McDrive incat, imediat ce l-au golit, simt o nevoie disperata de a deschide geamul bolidului ce goneste pe frumoasele sosele ale tarii si de a arunca saracul pahar ( in santul si asa plin de mizerii ) care, de altfel, n-a gresit decat cu faptul ca nu i s-a desprins capacul inferior ca sa-i faca o bucurie ghertoiului care l-a cumparat.
- credeti ca mai e nevoie sa amintesc de birocratie ? Sau de programul de gravide afisat pe la birourile unde exista cele mai mari cozi pe care le-ai putut vedea vreodata? ( am vazut niste imensitati de cozi pe la Casa de Pensii.....cozile de dinainte de '89 la care am stat eu la lapte, oua sau mai stiu eu ce sunt mici copii fata de ce am vazut acolo )
- multitudinea de blank brains care par a se fi refugiat numai sub niste chipie alb-albastre......
- faptul ca esti dispus sa faci orice pt. un ban in plus, chiar sa maturi strazile, dar pana si acolo dai de nepotisme si spagi. Va dati seama? Sa dai spaga ca sa poti matura strazile....wow
Cu siguranta motive mai sunt multe.
Iar in ceea ce ma priveste pe mine, aceste motive au depasit numeric anul asta partile bune ale tarisoarei asteia care m-au tinut legata de ea.
Asa ca....da. M-am hotarat. Tre sa plec. Unde? Pai...unde pleaca tot romanul care s-a saturat. In Canada, normal. De parca acolo ar fi caini cu covrigi in coada. Toata lumea stie ca nu e asa. Dar macar e o tara mare, care poate sa-i primeasca pe toti cei care s-au saturat de traiul in tara lor. E un turn Babel. Cu 'jde mii de culturi si natii. Care par sa se inteleaga. Si cei care vor sa munceasca si sa faca treaba, reusesc sa aiba un trai decent. Asta caut si eu: un trai decent.
Dar exista si un mare minus in plecarea asta. Din pacate, nu vor veni si prietenii mei cu mine. ar asta imi va provoca un mare gol. Sper doar sa fiu destul de puternica sa rezist acolo fara ei.
Deci, cam intr-un an....Good Bye Romania, Hello Canada.

Suflet sau morman de fiare aranjate

2009-09-02T00:16:00.000-07:00

Cei apropiati mie stiu cat de mult inseamna pentru mine autoturismul. Este parte din mine. Aproape ca nu traiesc daca nu am masina. Daca nu ma pot plimba pe toate coclaurile in ea. Daca nu vad kilometrajul aratandu-mi cifre peste cifre, insumand din ce in ce mai mult.
Eu ma indragostesc de masini. Si am avut patru mari iubiri pana acum. Doua frumoase, dintre care una cu despartire dureroasa si inca doua neimplinite, din pacate.
1. Este vorba despre Peugeot 307 - prima mea masina ( personala ) de care m-am indragostit la prima vedere. Negru, atletic, zapacit ca stapana. Dragostea a durat 1 an jumate timp in care am impartit si clipe frumoase si mai dureroase ( a fost lovit saracutu' de niste ignoranti de 2 ori ). Plimbarile prin tari straine ii placeau cel mai mult. Nu s-ar fi oprit..... Era tare mandru sa poata alerga pe autostrazi ce unduiau printre munti sau urmareau litoralul marilor. Nu m-a dezamagit niciodata. Si daca va intrebati de ce vorbesc despre o masina la masculin am si raspunsul pregatit: pentru ca era iubitul meu, nu iubita :))))))). Joke. Stateam sa ma gandesc daca i-am dat vre-un nume vreodata, dar nu tin minte. Unii amici ii spuneau Leutul furios. I se potrivea.
Actualii lui parinti ii spun simplu Baietelu'. Si ce ma bucura este ca au mare grija de el si-l iubesc la fel cum l-am iubit si eu. Si chiar si acum, pe langa noul stapan, doar eu pot sa mai stau in spatele volanului sau. Asa ca flacara nu s-a stins inca.
2. Dupa Peugeot a urmat un Freelander 2. Masina de serviciu, e adevarat. Dar asta nu ne-a impiedicat sa devenim foarte buni prieteni. Ii spuneam Bubulina ( tot la masculin :D ). Ne-am iubit exact un an. La un moment dat a venit o fituica de "sus" ca ar trebui sa vindem masinile de drive-test si de companie ( respectiv masinile cu care mergeau vanzatorii ). Si se vandusera toate celelalte, iar pe Bubulina nu reuseam s-o "maritam". Am incercat si eu, au incercat si colegii mei. Nu iesea nimic. Dar nimic, nimic. Circumstante nefericite si oarecum in afara vointei si puterilor mele au facut ca in octombrie 2008 sa trebuiasca sa parasesc colectivul in care-mi desfasurasem activitatea in ultimii 4 ani si ceva. Prin urmare s-a intamplat si despartirea de Bubulina. Urata despartire, cu plasete chiar. Pentru ca n-am vrut, dar am fost nevoiti.
Si in vreo 2-3 saptamani de la despartirea noastra, Bubulina a hotarat ca trebuie sa inceapa o viata noua si a acceptat sa fie vandut. Nu stiu cine-i sunt noii stapani, dar sper din tot sufletul sa-l iubeasca si sa aiba grija de el.
3-4. Cele doua iubiri neimpartasite pot fi povestite " la pachet". Este vorba despre doua frumuseti aparte. Robuste, fortoase, impresionante, fermecatoare: Discovery 3 si Defender. Primul mai stilat, mai rafinat asa. De mers cu el si prin paduri sa scoata la iveala drumuri astupate de frunze si crengi si de scos si la opera sau teatru, la culturalizare.
Defenderul e mai " din topor" asa. Foarte spartan si neprimitor la prima vedere. Dar stie sa-si faca treaba extraordinar de bine. E ca un tip dur, cu muschi, cu plete si bocanci dar si cu creier.
Acestea doua au fost ca niste aventuri de-o vara ( sau de-o noapte ). Ne iubeam ce ne iubeam dupa care se trezeau niste oameni rai sa ne desparta. Dar pasiunea ramane. Si ne vom revedea. Sa ne continuam frumoasa idila.
Pana acum acestea au fost ( si mai sunt ) marile mele iubiri. Cu siguranta vor mai aparea. Pentru ca eu iubesc toate masinile, de fapt. Dar nu toate pot fi suflete pereche cu mine.

Povestea celor 1000 de bile

2009-08-20T01:13:00.000-07:00

Este o istorioara foarte faina, pe care am primit-o pe mail astazi. Nu stiu de unde provine si nici nu cred ca asta conteaza. Mesajul, in schimb, ar trebui sa puna multa lume pe ganduri.

" Pe masura ce inaintez in varsta, imi plac din ce in ce mai mult diminetile de sambata. Poate ca din cauza linistii pe care o simt atunci cand ma trezesc primul sau poate ca este doar bucuria neascunsa ca nu trebuie sa fiu la serviciu. Oricum ar fi, primele ore ale diminetilor de sambata sunt cat se poate de placute.
Acum cateva saptamani, savurand linistit prima cafea a unei astfel de dimineti de sambta , am pornit radioul. Ceea ce a urmat a devenit una dintre acele lectii pe care viata ti le da din cand in cand. Iata despre ce este vorba.
La radio rula o emisiune matinaala interactiva, cu pareri exprimate telefonic dde ascultatori pe tema emisiunii, punnctate din cand in cand de anunturi ale crainicului prin acre ii asigura pe acestia ca le sta la dispozitie. In fiecare zi a saptamanii, inclusiv in diminetile de sambata pana in pranz. La un moment dat a intrat in direct un ascultator care dorea sa povesteasca, oricui dorea sa asculte, povestea celor 1000 bile, ceea ce mi-a captat atentia.
Si iata povestea lui, spusa crainicului radio:
Se pare ca esti tare ocupat cu acest serviciu la postul de rdioo: sa ai o emisiune zilnic, inclusiv sambata dimineata, nu e un lucru usor. Sunt convins ca te platesc bine, dar cred ca e o rusine ca te tin departe de familie atat de mult timp. E dureros ca in aceste sambete in care ai lucrat, ai pierdut primul concurs al fiicei tale sau primul meci de fotbal al fiului tau si cate altele....
Da-mi voie sa-ti spun ceva ce pe mine m-a ajutat sa-mi stabilesc si sa-mi urmaresc prioritatile. Este povestea celor 1000 bile.
Vezi tu, intr-o dimineata de sambata ca aceasta, m-am asezat la masa si am facut putina aritmetica:
- un om traieste in medie 75 ani. Stiu ca unii traiesc mai mult iar altii mai putin, dar media este de 75 ani
- am inmultit 75 cu 52 si am obtinut 3900, adica nr. de zile de sambata pe care le traieste in medie un om
- deoarece in acel moment aveam deja 55 ani, am socotit cate zile de sambata traisem deja, adica aproape 2900
- am socotit apoi ca daca voi trai 75 ani, mi-au mai ramas aprox. 1000 de sambete.
Dupa ce am terminat cu aritmetica, am trecut prin 3 magazine de jucarii si am cumparat 1000 bile de sticla, din acelea cu insertii colorate, cu care se joaca copiii. Si am trecut prin 3 magazine pt. ca nici unul nu avea 1000 bile. Oricum, pana la urma le-am cumparat, le-am dus acasa si le-am pus intr-un vas mare si transparent.
De atunci, in fiecare sambata, am scos cate o bila si am aruncat-o. Am realizat ca, observand cum se micsoreaza nr. bilelor din vas, am devenit tot mai concentrat pe lucrurile care conteaza in viata. Nimic nu te motiveaza si nu te ajuta mai mult in a-ti stabili prioritatile in viata decat simpla imagine a timpului tau scurgandu-se.
Si acum da-mi voie sa-ti spun un singur lucru inainte de a inchide si a merge sa-mi trezesc familia pt. a lua impreuna micul dejun. In aceasta dimineata am scos din vas ultima bila. Ma gandesc ca daca apuc sambata viitoare sau si pe cealalta....pur si simplu mi s-a dat putin timp in plus. Si singurul lucru pe care orice om il va accepta este putin timp in plus.
Mi-a facut placere sa vorbesc cu tine si, sincer, iti doresc sa ai parte de mai mult timp cu familia ta. Iar mie imi doresc sa mai fiu pe aici si sa ne mai intalnim pe acest post de radio.
Buna dimineata si....la revedere!
In linistea care a urmat ai fi putut auzi pana si caderea unui ac pe podea. Asa cum v-am spus, aceasta poveste a fost un adintre acele lectii pe care ti le da viata atunci cand te astepti mai putin."

Din ciclul:Romania e o tara f. frumoasa, pacat ca-i locuita

2009-08-17T03:39:00.000-07:00

Nu trece anul fara sa dau o fuga pe Transfagarasan. Ca doar e una dintre minunile Romaniei. Minunile socialismului, ca sa spunem asa. Toata lumea il critica pe Ceausescu, dar cand trec pe acolo nu se gandesc si ca datorita lui pot face acest drum. Ma rog, asta-i alta discutie.
Peisaj mirific. Serpentine spectaculoase ( pentru cei pasionati poate fi un izvor de adrenalina ). Fenomene meteo bulversante. Oameni din toate colturile tarii. Unii cu masini autohtone, altii cu masini straine, unii cu motoare, altii cu SUV-uri ( sau masini de teren, ca asa i-a mintit pe ei vanzatorul :)) ; da' sa nu-i pui sa urce o panta pe pietre ca masina lor nu se preteaza pt. asa ceva :))) )

Deci, lume pestrita. Nimic deosebit pana aici. Dar, stand si analizand putin ce se intampla in jurul meu, mi-a fost greu sa nu exclam, din nou: ce tara frumoasa avem, pacat ca-i locuita.
Si-o sa va spun imediat si de ce ( imi pare rau ca mi-am uitat aparatul foto acasa si n-am reusit sa fac macar o poza ). Am gasit la Balea Lac cateva gramezi de gunoi si ne-am infuriat ( si eu si prietena Laura ). Ca sunt oameni prost-crescuti si nesimtiti..... Sa ma scuzati, dar asa sunt.
Ce-o fi asa de greu sa-ti iei peturile si dozele goale, si resturile de la masa copioasa pe care ai pregatit-o pe gratar si sa le pui intr-un sac de gunoi? Sau, daca n-ai venit pregatit si cu asa ceva, gasesti tu o punga prin masina pe care sa o folosesti in scopul acesta. Si poate data viitoare iti treci pe lista cu care te duci la cumparaturi ( sa iei ceafa, si mici, si zeci de doze de bere si de pet-uri de suc, si farfurii si pahare de plastic ) si o rola, cat de mica, de saci de gunoi; ca nu e nici scumpa si nici loc mult nu ocupa. Si asa, cu toate resturile in punguta, poti sa te duci cateva zeci de metri si sa le arunci in tomberon. Ca, daca nu, anul viitor cand vei mai vrea sa stai in acelasi loc, s-ar putea sa n-ai loc de gunoaie si sa-ncepi sa-njuri ca ''nu mai ai dom'le loc sa campezi, n-ai vazut atata nesimtire''.

Buuun. Hai sa va mai spun una buna. Cine a trecut macar o data pe la Balea Lac stie ca, daca ai nevoie sa te duci ''la buda'', e cam nasol, ca nu prea gasesti copaci sau tufisuri. Ei bine, nu-i nevoie sa cauti tufisuri pentru ca s-a inventat toaleta ecologica. Si exista langa parcarea de langa lac cateva exemplare de toalete ecologice. Costa 2 lei, dar nu-i asta problema, ca omu' plateste cand vede ca n-are alta solutie mai practica si mai ieftina ( sau gratis ). Dar nu ne-a venit sa credem cand, la ora 8 seara, am vazut toaletele ( vreo 6 ) legate cu lanturi. M-am uitat lung la Laura, ea la mine si amandoua la lanturile alea. Am dat din umeri si ne-am indreptat catre Cabana Paltinul cu gandul sa bem ceva si cu ocazia asta sa le vizitam si toaleta. Ceea ce am si facut.

Dimineata am intampinat acceeasi problema. Si toaletele ecologice ne-au intampinat tot cu lanturile legate :(. Ca urmare am plecat in peregrinari pe langa lac si si bolovani ( cabana de cu seara nu-si deschisese inca usile sau cel putin nu pt. noi ). Ne-am descurcat pana la urma, ne-am intors la cabana ( care intre timp se deschisese si, culmea, era deja plina ) am baut o cafeluta si un ceai si ne-am indreptat catre masina-cort care statea semeata pe varful unui delusor. Am trecut si pe langa toaletele minune si, ce sa vezi......disparusera lanturile. Ca sa vezi minunea lumii: pana si toaletele ecologice functioneaza cu program. Ce ti-e dom'le si cu criza asta.....

La un moment dat, duminica pe la pranz, ne-am strans catrafusele si-am plecat catinel-catinel catre Bucuresti, prin Curtea de Arges - Campulung - Targoviste. Am ocolit, stim, dar n-am vrut s-o luam prin Pitesti ( ma deprima cumplit orasul ala si, oricum, n-am vrut pe autostrada ).
Drum lung, plin de gropi si denivelari. Si nu asta ne-a deranjat. Ci tot oamenii au fost ce-i care ne-au enervat. Rau. Pt. ca am dat de cateva exemplare de animale urbane care aruncau din masina, in mers, tot felul de obiecte: pahare de plastic, pet-uri de 0,5 sau ambalaje de biscuiti.
Si apogeul l-a atins o familie care a oprit pe marginea drumului ( undeva intre Curtea de Arges si Campulung ) si a aruncat in sant o punga plina cu gunoaie. Credeti ca faptul ca l-am claxonat l-a miscat vre-un pic? Va inselati. Imi pare rau ca n-am fost mai pe faza sa oprim si sa-i plasam propriu-i gunoi la loc in masina.
Asa ca, treaba cu"pacat ca-i locuita" este dureros de adevarata. Si sunt din ce in ce mai multi ce-i care nu fac cinste naturii care-i primeste cu bratele deschise. Pacat.

sales

2009-08-05T13:23:00.000-07:00

Dragii mei, mi-am extins activitatea de sales person. In perioada asta de criza tre sa faci orice sa supravietuiesti. Vinzi si praful de pe strada daca trebuie si ai cui. De fapt, nu trebuie sa te gandesti ca ai sau n-ai cui. TREBUIE sa vinzi. Ca altfel iti mor copilasii de foame....si tu pe langa ei. Si nu te mai gandesti la vacante plimbatoare prin lume. Si nici la masina pe care o visezi de cand erai mic si jucai v-ati ascunselea pe sub masini straine, gen Audi 80 sau Mercedes bot de cal pe care niste vecini mai instariti reusisera sa si le cumpere cine stie de pe unde.

Asadar, ( ca un anunt in Romania Libera ) vand:

1. Autoturisme ( orice marca, model si utilitate )

2. Case pe pamant ( pt. orice buzunare, cu suprafete plecand de la 150 mp - suprafata construita )

*imobilul din imagine este doar cu titlu de prezentare si face parte si dintr-un proiect mai vechi :D

3. Asigurari - de orice fel: viata, imobile, auto, bunuri, rente etc

4. Publicitate ( ascunsa dupa cereri de sponsorizari...but still, tot publicitate ii zice :D )

5. Consiliere - don't ask what kind of.... u'll see and hope u'll appreciate

Momentan, specializarile pentru care sunt "atestata" in ceea ce priveste partea de vanzari se opresc aici. Dar voi continua, asa ca lista se va mari. Cat de curand.

Don't go away, sales person is back in a few......

VIATA

2009-07-30T05:29:00.000-07:00

De cate ori n-ati auzit expresia"Viata e scumpa"??!!! Toata lumea se vaita de acest lucru. Dar eu as zice ca viata trebuie sa fie scumpa pentru fiecare. Adica fiecare trebuie sa-si iubeasca si pretuiasca viata asa cum simte . Si pe a lui si pe a celor din jur.

Din pacate exista foarte multi cei pentru care viata nu este o minune. Nu se considera norocosi ca sunt pe aceasta lume. Nu cred in ei si nici in puterea lor de a trece peste toate lucrurile marunte, dar dureroase, pe care le intalnesc in cale. Si mai sunt si egoisti. Pentru ca nu se gandesc ca acest comportament raneste profund si persoanele apropiate.

Vorbesc despre cei care se hotarasc brusc si irevocabil sa-si puna capat zilelor. Despre cei pentru care viata se pare ca e doar o joaca de v-ati ascunselea. Se ascund de ea in speranta ca vor da de ei alta mai buna si mai frumoasa.
Cineva mi-a spus acum cateva zile ca nu trebuie sa cautam explicatii pentru motivele celor care se sinucid. Oricum nu le vom afla niciodata. Pentru ca cel in cauza stie de ce. Restul fac doar speculatii. Ca o fi depresie provocata de criza sau de vreo deceptie in dragoste sau de vreo boacana pe ca a facut-o numitul pe la serviciu.

O fi lasitate? Sau, din contra, prea mult curaj.... aproape inconstient?

Poate ca unii se simt prea buni ( sau din contra ) pentru a trai in aceasta lume si atunci incearca sa vada daca pe lumea cealalta se regaseste. Dar, ca sa crezi ca exista lumea cealalta, trebuie sa crezi in divinitate si, daca ai credinta in D-zeu atunci ar trebui sa-ti devina lege cele 10 porunci.
Ori sinucigasii incalca a sasea porunca: sa nu ucizi.
Tocmai de aceea, biserica ortodoxa ii blameaza pe cei care-si iau viata. Nu mai au parte de crestineasca slujba. Dar de ce nu-i reneaga biserica si pe cei care fura ( si nu vorbesc despre gainarii de colt de strada care fura un telefon sau un portofel ) sau pe cei care, pe langa nevasta mai au vreo 3-4 amante? De ce atunci cand acestia mor, biserica le ridica ( unora dintre ei ) si statui, ca cica au fost oameni mari si cinstiti ( desi toata lumea stie ca toata viata au facut fara-de-legi )?
Si-am vrut sa ajung de fapt la inaltele fete bisericesti care ele insele incalca cele 10 porunci mai mult decat oamenii de rand. Sau, ma rog, doar a zece porunca ( de catre cei mai multi si din ce in ce mai des ): sa nu poftesti nimic din ce este al apropelui tau.
:))))))))))))
Cineva sa ma opreasca din rasul fortat.
Oare cati preoti mai au frica de D-zeu asa cum ne invata pe toti ca ar trebui sa avem?
Si cati se multumesc cu putin? Si cati nu poftesc la mai mult si mai mult?
N-o sa avem raspuns la intrebarile astea pentru ca nu se va face niciodata vre-un sondaj care sa ne arate procentajul. :)))))))))))))
Asadar, voi agnosticilor ( asemeni mie ) si ateilor din lumea-ntreaga, daca aveati cea mai mica emotie ca biserica nu va place, stati linistiti; nu-i place nici pe cei care cred in ea.

tara noastra, ca o floare

2009-07-23T00:50:00.000-07:00

Azi de dimineata mi-am cumparat Jurnalul National. Este prima data ( anul asta ) cand o chem pe tantica de la intersectie, incarcata cu zeci de ziare, si-o intreb ce ziare are si cam ce suplimente contin fiecare. Si-mi spune ca "Jurnalu' are o harta". "Ce harta?" "Harta Romaniei".
Ma gandesc: mai am una prin masina, prin nus'ce buzunar de portiera sau prin torpedo, mi-o mai trebui una? Si zic: las' ca nu cere de mancare, e bine sa mai am una.
Dupa ce am luat-o si-am pus-o pe scaun, au inceput niste pitici sa-mi umble prin creieras. Unu' zicea: la ce naiba ai tu nevoie de harta Romaniei, ca ti-a dat D-zeu destul spirit de orientare, ca sa nu mai zic ca oricum ai strabatut deja vreo 75% din teritoriul tarisoarei asteia. Altul, mai strangator: las' ca nu stii cand o sa ai nevoie, e bine sa stii macar c-o ai. Altul, foarte relaxat: stii ca tu esti darnica, sigur s-o gasi vre-un amic-sofer care sa aiba nevoie; o s-o daruiesti si-o sa te simti minunat.
Buuunn. Ajung la birou. Si-mi zice o colega ca stie ea ca Jurnalu' are azi si Harta Romaniei.
:))))).... stiu, o am deja.
Si i-o arat. In secunda urmatoare era langa mine si-mi desfasurase deja cearsaful de hartie colorata pe birou.
Nu mica mi-a fost mirarea cand am observat ca harta asta e f. complexa. Poti vedea situarea bisericilor, monumentelor, muzeelor, cetatilor medievale, pesterilor, parcurilor naturale, cabanelor etc. Ca sa nu mai zic de toate drumurile ( chiar si cele forestiere ), ba pana si viitoarea autostrada este conturata ( culmea e ca e schitata doar de la Zarnesti inspre vestul tarii; de la Buc. la Bv nu-i nimic ).
Mi-e mai mare dragul sa ma uit pe ea. Aproape ca nu-mi dezlipeam ochii de pe toale denumirile de localitati si nu numai.
Asa ca piticii mei au ajuns la aceeasi concluzie: am avut o f. buna inspiratie cand am cumparat de dimineata Jurnalu' cu Harta Romaniei.

2009-07-16T09:04:00.000-07:00

Iar s-a luat curentul la serviciu. Compania furnizoare de electricitate se pare ca si-a facut un obicei ca in zilele de vineri sa ne lase fara curent electric. Pe mine ma afecteaza mai putin: am laptop ( a carui baterie mai tine vreo ora jumate ), am modem Vodafone, pot sa ascult in continuare radio pe net.....
Colegii de la conta insa, care au si control saptamana viitoare si erau afundati in hartoage si calcule de tot felul, au sarit ca arsi de pe scaune, nemaioprindu-se din injurat vreo 10 min. Ca sa nu mai zic ca a fost momentul propice pentru a se reapuca de fumat. Tigara n-a adus curentul, dar parca a mai linistit spiritele.
Acum, parca le-a calmat prea tare. Nimeni nu mai zice nimic. E o liniste deplina. Numai laptopul meu mai scoate niste sunete melodice ( radio Europa Fm ). Se pare ca, daca in vreo juma de ora nu primim vre-o donatie care sa constea intr-un butoi de curent electric, toata lumea va pleca acasa, bucurosi de un sfarsit de saptamana liber mai lung cu cateva ore.
Ma duc sa vad ce fac si colegele mele de la etajul superior. Luam pulsul. BRB.
.......................................................................................................................................

Aceeasi stare si la etaj. Liniste deplina si mici barfe corespunzatoare perioadelor de relas.
Problema mare este ca se face din ce in ce mai cald. Si de data asta nu mai avem ce face. Decat sa ne asezam frumos poponetele pe scaunul soferului, fiecare in masina sa, si sa ne indreptam catre casa. Nu ca acasa ar fi mai racoare ( la mine e crima si pedeapsa ), dar macar esti acasa.

Asa ca astazi, daca tot voi avea o zi mai libera, poate voi gasi si inspiratia necesara articolului despre off-road cu care va amenint de cateva zile.

O zi racoroasa va doresc.

15 things to do in a life time

2009-07-14T10:34:00.000-07:00

Citind de prin blog-ul unei prietene, mi-am dat seama ca am avut mereu in minte o lista cu do to in a life time. Dar n-am insirat-o niciodata pe o hartie. De ce? Nici eu n-as putea raspunde. Poate de teama ca viata va fi prea scurta ca sa pot face tot ce-mi zbarnaie prin cap. Sau poate, pur si simplu, din comoditate.
Treaba e ca....m-am hotarat. Gata. Scriu tot. Intr-o ordine aleatorie ca..... nici daca m-as mai gandi vreo cateva ore tot n-as sti ce sa pun pe primul loc si ce as pun pe locul n'spe.
Asadar:
1. Sa pilotez un avion ( doesn't metter the size of it ) si un elicopter.

2. Sa sar cu parasuta

3. Sa conduc un Mack ( stiti voi...camioanele alea nenatural de mari care circula pe autostrazile americane )

4. Rezulta din pct.3 ca-mi trebuie si driving licence pt. asa ceva

5. Sa fac inconjurul lumii la volanul unei masini ( as putea
sa spun si de care dar, poate e mai bine sa nu ridic pretentii )

6. Sa am o cabana in creierii muntilor ( no electricity, only a library full of books )

7. Cabana de mai sus sa fie construita de mine

8. Sa merg in mijlocul unui teatru de operatiuni al NATO - voluntar

9. Sa conduc un tanc

10. Sa petrec un an cu eschimosii.

11. Sa petrec un an intr-un templu budist

12. Sa invat sa dezasamblez o masina ( autovehicul ) si sa o montez la loc ( si sa si functioneze ).

13. Sa scriu o carte.... no name, no action, doar memorii si idei de moment

14. Sa reusesc sa termin arborele genealogic al familiei mele ( macar pana la 1780 )

15. SA-MI TIN PRIETENII APROAPE si dusmanii si mai aproape :)

Cam asta ar fi. Sunt constienta ca vor mai aparea si alte lucruri, in care conditii voi mari lista.
Deocamdata raman la pct. 15

Defect profesional

2009-07-14T03:02:00.000-07:00

Observatie acumulata in timp: orice tic ( verbal sau gestic ) se numeste defect profesional. Parca suna mai bine; pari mai intelectual si poti trece mai usor peste remarcile unora cum ca:"ma enerveaza cuvantul asta, pe care-l folosesti de 10 ori pe minut" ( intr-o conversatie care nici nu dureaza mai mult de acel minut ). Le raspunzi frumos: "este defect profesional" si parca deja conflictul verbal a disparut.
Dar, ce te faci cand gasesti pe cate unul a carui defect profesional ( verbal ) este deci ?
Deci, ce facem azi? Deci, mergem la shopping? Deci, pe la cat? Deci, ne vedem? Deci, unde? Deci, da.
Deci......ce faci intr-o astfel de situatie?
Deci...incerci sa-i raspunzi la fel: Deci, bine. Deci, sigur. Deci, pe la 7. Deci, in fata la mall. Deci, da.
Daca se prinde...va fi jenat si va incerca sa se controleze si sa elimine deci-ul din conversatie. Daca nu-si revizuieste comportamentul verbal :D.....ai grija sa nu ramai si tu cu acest tic.
A inceput sa fie o moda. Nu esti sic daca nu folosesti DECI. Asa ca ai grija sa nu devii fashion addict.
Alt defect profesional este vorbitul tare la telefon. Ma tot intreb ce profesie poti sa ai ca sa urli in telefon de sa te auzi de la doua strazi??!!!! Inca n-am gasit raspuns. Dar mai cotrobai.....:)

de ce negru?

2009-07-13T13:39:00.000-07:00

Majoritatea va spune ca, daca e negru, e pesimism. Daca e negru e singuratate. Daca e negru....e urat.
Eu spun doar ca este nuanta in care ma regasesc cel mai bine. Si nu pt. ca as fi pesimista, pt. ca nu sunt. Si nici pt. ca sunt singura, pt. ca sunt doar cand sunt paranoica si nu-mi mai gasesc identitatea.
Negrul este cea mai complexa culoare. Ce mai sobra, cea mai sexy, cea mai feminina, cea mai barbateasca, cea mai cautata si cea mai usor de gasit. Negrul este......cea mai......
V-ati gandit vreodata de ce gaurile negre se numesc asa? Pe langa faptul ca senzorial esti tentat sa spui ca e neagra....pt. ca e neagra? Poate pt. ca ea ascunde o complexitate terifianta pt. cei mai multi dintre curiosii care vor sa cunoasca. Poate tocmai pt. ca negrul inseamna cunoastere. Absoluta cunoastere. Pe care n-o poti atinge decat daca esti foarte curios. Si daca iti place culoarea NEGRU.
De ce-si cumpara unii masini negre? Pentru ca vor sa para stilati....sau sobri...sau fitosi...?
Nu......Doar pt. ca au destul de multe de ascuns, dar sunt nerabdatori sa gaseasca persoana destul de curioasa care sa descopere ce se afla in spatele Culorii.
Pentru mine este mai intriganta o persoana imbracata in negru, decat una imbracata in roz. Rozul nu-mi spune nimic. E pur si simplu o culoare.
Pe cand negrul........ma face sa ma intreb ce suflet se ascunde in acel trup acoperit de mister......But that's just me.
Si din aceleasi motive eu ma imbrac in negru. 80% din timpul in care sunt imbracata cu carpe.
Si.... va rog sa nu ma puneti sa traduc ce am scris mai sus. Inca nu mi-am luat nici un atestat de translator :D

Noapte buna....Noapte neagra